Deputatul Vlădoiu a adus milioane de euro în Râmnic

duminică, 23 martie 2008

Deputatul Vlădoiu a adus milioane de euro în Râmnic

Traian Guminski

 L-am vizitat pe deputatul Vlădoiu la Biroul Parlamentar şi l-am prin chiar înainte de a pleca din nou într-una din incursiunile sale de week-end prin localităţile judeţului. Ne interesa în primul rând o posibilă candidatură a sa pentru primăria Râmnicului. Parlamentarul social democrat ne-a explicat motivele pentru care nu doreşte să candideze. „Mi-au sugerat mai mulţi colegi de partid să candidez pentru că pot aduce voturi partidului. Eu am considerat că trebuie în primul rând să aduc ceva mai bun în viaţa vâlcenilor.

Orice post am ocupat am încercat să fac acest lucru. Mai am câteva treburi importante de făcut în acest mandat şi prin într-o campanie electorală din postură de candidat cred că nu le-aş mai putea face. Am o dragoste aparte pentru populaţia din mediul rural şi am luptat mult ca să aduc fonduri pentru finanţarea unor proiecte edilitare în aceste zone. Uneori am făcut ceea ce nu fac mulţi politicieni. Am făcut lobby alături de adversari politici, am semnat proiecte de legi împreună cu ei, am negociat în interesul vâlcenilor.

Cred că sunt un deputat bun şi nu îmi doresc postul de primar de municipiu. Ca deputat, pot ajuta mai multă lume.” Parlamentarul vâlcean a omis însă să ne spună, din modestie probabil, că a avut o contribuţie esenţială la atragerea în Râmnicu Vâlcea milioane de euro. În 2001 pe când primar era Traian Sabău, prefectul Aurel Vlădoiu a insistat în realizarea unui proiect pentru managementul deşeurilor. Apoi ca parlamentar a făcut lobby pentru ca Guvernul să aprobe cofinanţarea acestui proiect extrem de important pentru Râmnic.

Tot Vlădoiu este cel care s-a dat peste cap pentru a obţine finanţarea proiectului legat de reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, canalizare şi achiziţii staţii de tratare a apei în 2004. Proiect ce a dus iată încă 33 de milioane de euro în Râmnicu Vâlcea. Adică mai mult decât a reuşit să aducă actuala administraţie a municipiului în patru ani. De aceea credem că Aurel Vlădoiu nu ar fi un primar rău, dar în acelaşi timp recunoaştem că este un excelent deputat.

Alte titluri din editia curenta:

(Sport)Primarul Gutău pierde promovarea
(Impact)Constantin Pop a fost executat din motive poli...
(Politica)Peseditul Dumitru Persu, un profitor lipsit de ...
(Administratie)Primarul din Goleşti se şcoleşte la Bruxelles
(Politica)Deputatul Vlădoiu a adus milioane de euro în Râ...
(Editorial)Câlea sau Frâncu?
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Actualitate)Animalele de la Zoo Valcea vor avea bucătari de...
(Actualitate)Directoarea Spitalului de Urgenţă Valcea, demis...
(Fapt divers)Prinsă în flagrant, făcând sex
(Actualitate)Femeile – marginalizate pe piaţa muncii
(Administratie)Gutau este într-o campanie perpetuã
(Actualitate)World Vision ajută copiii defavorizaţi
(Editorial)Mărturisiri
(Fapt divers)Vagon deraiat în gara Drăgăşani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe