Firmele vâlcene mici şi mijlocii au obligaţii restante la bugetul de stat

miercuri, 30 ianuarie 2008

Firmele vâlcene mici şi mijlocii au obligaţii restante la bugetul de stat de peste 30 milioane lei


La 31 decembrie 2007, în judeţul Vâlcea, faţă de trimestrul anterior, cuantumul obligaţiilor restante ale firmelor mici şi mijlocii a scăzut cu 12%

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, în temeiul prevederilor Titlului I - Transparenţa informaţiilor referitoare la obligaţiile bugetare restante din Cartea I - Reglementări generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei din Legea nr. 161/2003, a actualizat pe website-ul wwww.mfinante.ro al Ministerului Economiei şi Finanţelor, domeniul Finanţe, Lista societăţilor comerciale care înregistrau obligaţii restante faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor de şomaj, precum şi cuantumul acestor obligaţii restante la 31 decembrie 2007 şi neachitate până la data publicării.

Analiza evoluţiei debitorilor vâlceni din categoria celor mici şi mijlocii la bugetul general consolidat, la 31 decembrie 2007, faţă de trimestrul anterior, relevă reducerea cuantumului obligaţiilor restante de la 27.934,3 mii lei la 24.526,6 mii lei, respectiv cu 12,2%.

La bugetul general consolidat au fost publicaţi 179 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau la 31 decembrie 2007 restanţe de 24,53 de milioane de lei. La bugetul de stat au fost publicaţi 169 contribuabili mijlocii şi mici care aveau obligaţii restante de 17,49 mil.lei, care se află în următoarele situaţii: 151 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe ale bugetului de stat de 17,25 mil.lei; 18 au solicitat compensarea obligaţiilor restante la bugetul de stat pentru suma de 0,24 mii lei.

Pentru obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat au fost publicaţi 116 contribuabili mijlocii şi mici care înregistrau restanţe de 5,70 mil.lei, din care: 97 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe de 5,13 mil.lei; 19 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,57 mil.lei. Obligaţiile la bugetul fondului asigurărilor de sănătate sunt de 1,03 mil.lei şi provin de la 85 contribuabili mijlocii şi mici, astfel: 71 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe în sumă de 0,74 mil.lei; 14 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,29 mil.lei.

Pentru obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor de şomaj au fost publicaţi 94 contribuabili mici şi mijlocii care înregistrează obligaţii restante de 0,31 mil.lei, în structura: 78 se află în procedura de executare silită pentru obligaţii restante de 0,24 mil.lei; 16 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 0,07 mil.lei. La 31 decembrie 2007, marii contribuabili preluaţi în administrare de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili Bucureşti (DGAMC), conform Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 343/2005, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care au înregistrat restanţe, au fost publicaţi de DGAMC Bucureşti.

Nu au fost publicaţi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, conform Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 551/2003: microîntreprinderile clasificate după Legea nr. 346/2004, modificată; contribuabilii persoane juridice pentru care a fost declanşată procedura insolvenţei, reglementată de Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi contribuabilii care au contestat debitele şi au exercitat căile de atac prevăzute de lege. Următoarea actualizare se va face până la 30 aprilie 2008, pentru debitele restante la 31 martie 2008, conform art. 13 din Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 551/2003.

Alte titluri din editia curenta:

(Impact)Justiţia vâlceană – contracarată de magis...
(Politica)Dorel Jurcan şi Dumitru Becşenescu, corigenţi î...
(Fapt divers)Mii de vâlceni au arme de apărare
(Fapt divers)Scandal la o staţie Peco – aplanat de ech...
(Actualitate)La Ramnicu Valcea Judecătorii de serviciu au pr...
(Impact)Probleme la Poliţia Rutieră Vâlcea
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Actualitate)In judetul Valcea Un milion de euro pentru mode...
(Impact)Finanţele publice nu i-au rambursat TVA lui Piele
(Administratie)În Mihăeşti continuă modernizările
(Actualitate)Răspândirea de ştiri false – un instrumen...
(Fapt divers)Ciupercile minune!
(Finante)Firmele vâlcene mici şi mijlocii au obligaţii r...
(Politica)PSD propune un plan de urgenţă pentru redresare...
(Editorial)Monopolurile monstruoase


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe