Astăzi se reunesc şi „municipalii” lui Bondrea

luni, 7 ianuarie 2008

După o scurtă dar binemeritată vacanţă,

Astăzi se reunesc şi „municipalii” lui Bondrea


În decembrie, anul trecut, tehnicianul craiovean a renunţat la serviciile a cinci jucători

Cu toate că antrenorul Marian Bondrea anunţase că nu va renunţa la niciun jucător până la reunirea lotului programată pe 7 ianuarie, iată că, lucrurile au stat cu totul altfel. Înainte de a lua vacanţă, imediat după banchetul de la stadionul din Zăvoi, Sorin Chirciu, Ionel Cilean, Marius Cumpănaşu, Bogdan Mocioacă şi Radu Moldovan au fost anunţaţi de conducătorii clubului că sunt liberi să-şi caute echipă.

Dacă punerea pe liber a fundaşului venit în vară nu reprezintă o noutate având în vedere faptul că, imediat după meciul cu Reşiţa, acesta a plecat de la echipă după ce avusese în respectiva partidă o prestaţie dubioasă, în schimb surprinde renunţarea la Cilean, jucător care nu a deziluzionat în perioada în care a evoluat în tricoul CSM-ului. Se pare că viitoarea destinaţie a ardeleanul va fi Internaţional Curtea de Argeş, unde Benone Lazăr şi-l doreşte cu insistenţă.

În privinţa ultimilor doi, Mocioacă şi Moldovan, aici nu ar fi prea multe de spus, cei doi evoluând mai mult la echipa a doua. Surprinde oarecum şi renunţarea la Chery Cumpănaşu, în condiţiile în care fostul căpitan al „municipalilor” nu şi-a revenit complet după accidentarea suferită şi nu a avut şanse să-i arate antrenorului că merită să rămână în lot.

Bondrea a pus ochii pe doi juniori

La un meci amical jucat la Craiova, Marian Bondrea a vrut să vadă la lucru câţiva jucători veniţi în probe, printre care şi cei doi jucători brazilieni, fundaşul dreapta Erison şi mijlocaşul, tot de bandă dreaptă, Vincius. Din păcate pentru ei, cei doi nu au reuşit să-l impresioneze pe antrenorului CSM-ului şi au fost trimişi acasă. Dintre cei nou-veniţi care au evoluat în partida din Bănie cele mai mari şanse de a fi opriţi în lot sunt mijlocaşul de 24 de ani, Horea Grădinar, venit de la FC Sibiu, şi tânărul atacant de numai 18 ani venit de la Tans Sil Tg. Mureş, Laszlo Csongor.

Gata cu vacanţa

Deşi tehnicienii Marian Bondrea şi Mitică Teleşpan hotărâseră ca jucătorii să rămână în pregătiri până pe data de 15 decembrie, în cele din urmă s-a renunţat din motive obiective la această idee, „municipalii” intrând în vacanţă mai din vreme, reunirea lotului urmând să aibă loc astăzi. „Nu avea rost să mai continuăm antrenamentele. Mai mult de jumătate dintre jucători sunt accidentaţi, iar în privinţa celor veniţi în probe până acum, ne-au lămurit deja. Vor urma câteva zile de antrenament la stadion după care un cantonament de pregătire, cel mai probabil la Govora.

Alte titluri din editia curenta:

(Impact)Maternitatea din Râmnicu Vâlcea, mizerie şi dez...
(Impact)Organizare haotică la Oficiul Poştal – Os...
(Actualitate)Majorarea de la Oltchim, amânata
(Impact)Cinci răniţi într-un accident la Câineni
(Actualitate)Botezul Domnului – Boboteaza şi Sfântul Ioan
(Administratie)Localităţi vâlcene: Comuna Alunu
(Sparle si soparle)Sparle si Soparle
(Impact)Un bărbat din Vâlcea, Florea Popescu, de 41 de ...
(Fapt divers)Înecată în Popeşti
(Sport)Astăzi se reunesc şi „municipalii” ...
(Fapt divers)Prostituate vămuite de sărbători
(Administratie)Toate drumurile naţionale din Vâlcea sunt pract...
(Turism)Voineasa – o staţiune montană recomandată...
(Finante)În atenţia contribuabililor care desfăşoară act...
(Administratie)Primãria extinde iluminatul public în muni...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe