Incoruptibilii din Consiliul Judeţean

miercuri, 28 noiembrie 2007

Crinu Popescu nu poate mânji toate instituţiile statului

Incoruptibilii din Consiliul Judeţean

Vineri, 30 noiembrie, pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean va exista şi un punct spinos, un punct pe care conducerea CJ ar fi trebuit să nici nu-l pună în discuţie. Este vorba despre aprobarea PUZ-ului în zona Bujoreni, zonă în care societatea Rovimet, aparţinând controversatului Crinu Popescu, îşi face de cap de mai multe luni folosind acte eliberate cu încălcarea legilor şi încălcând hotărâri judecătoreşti.

Aşa cum am relatat, Comisia Tehnică, formată din specialişti, nu a dat aviz acestui PUZ care a fost alcătuit la comanda lui Crinu pentru a acoperi ilegalităţile făcute de oamenii săi. Consilierii judeţeni vor demonstra însă că nu toată lumea poate fi coruptă.

Chiar dacă au existat ezitări în aplicarea legi, ezitări venite la presiuni politice, politicienii nu pot vota o absurditate, care va masacra urbanistic o zonă limitrofă Râmnicului. Presa va fi prezentă, va monitoriza votul.

Modul în care vor vota consilierii depinde şi de poziţia şefilor de partide dar şi a şefilor de grupuri. Domnii Cristian Buican, Ion Câlea, Dumitru Buşe, Romulus Bulacu, Samuil Vâlcu şi Nicolae Pătru vor gira o ilegalitate sau vor demonstra că în Consiliu Judeţan există oameni incoruptibili?

Traian Guminski

Alte articole din editia curenta:

Incoruptibilii din Consiliul Judeţean
Rovana Plumb, un parlamentar mediocru în Români...
Centrul olimpic sămânţă de scandal
Încercări de divizare a două comune
PSD a câştigat în judeţ, democraţii în Râmnic
Podul de la Frânceşti a fost distrus de…p...
Începe Mondialul
Sparle si soparle
Organizaţia municipală a PSD Valcea sărbătoreşt...
Primăria Râmnicului mai împarte 43 de miliarde
Tableta a…politică Perdanţii şi absenteismul
George Popolan i-a dat o lecţie edilului Ion Dobre
Elevii vâlceni – apreciaţi la concursuril...
Trei răniţi în urma unui accident
Lăpuşata va avea canalizare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • CMF: 31240006
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe