Un elev s-a spânzurat că mama lui nu l-a lăsat la fotbal cu băieţii

luni, 15 octombrie 2007

Un elev s-a spânzurat că mama lui nu l-a lăsat la fotbal cu băieţii

Un elev de clasa a VIII-a a fost găsit spânzurat sâmbătă seara, într-o lizieră aflată la aproape 200 metri de casa. Puştiul a luat decizia de a-şi pune capăt zilelor după ce a avut o discuţie cu mama sa, care nu i-a permis să meargă la o partidă de fotbal, decât după ce o ajută la pregătirea lemnelor pentru sezonul rece. Pe celularul puştiului a fost găsit un mesaj prin care acesta îl îndemna pe fratele său să înveţe carte.

Mădălin P., elev în clasa a VIII-a la Şcoala generală din localitatea Valea Mare, era un băiat de excepţie. Mai are un frate mai mare, Cosmin, care este student, iar părinţii lui sunt oameni muncitori. Mama lucrează ca vânzătoare la o societate comercială din sat, iar tatăl, lucrează la Râmnicu Vâlcea, unde mai deţine o casă. Tot satul îi vorbea cu admiraţie, însă sâmbătă, în familia din satul Delureni, avea să se petreacă o adevărată tragedie. Discuţiile se pare c-au apărut încă de la primele ore ale dimineţii. Mama lui Mădălin, care nu-şi mai vedea capul de treburi, i-a zis fiului ei să o ajute să stivuiască lemnele de foc, mai ales că iarna bate la uşă şi treburile în gospodărie nu se mai termină niciodată. Condiţia fost ca după ce termină cu treburile gospodăreşti, poate pleca liniştit la fotbal cu prietenii. Discuţia părea că s-a încheiat fără alte urmări şi fiecare şi-au văzut de treburi. Părinţii elevului au mers în vizită în localitatea Stăneşti, la bunicii din partea tatălui, iar seara, la întoarcere, nu l-au mai găsit pe Mădălin.

I-a lăsat mesaj fratelui să nu se lase de învăţătură

Intraţi în panică, mai ales că se lăsase înserarea, oamenii au plecat în căutarea fiului lor. Au ales ca metodă să-l sune pe mobil şi tot colindând prin împrejurimi, la vreo 200 de metri de casă au auzit sunetul telefonului. Când s-au apropiat au rămas înmărmuriţi. Băieţelul atârna spânzurat cu cureaua de la pantaloni de creanga unui salcâm. Tatăl a tăiat cureaua, dar era deja prea târziu, Fiul lor trecuse în împărăţia celor drepţi. Pe telefonul mobil a fost găsit un mesaj, pe care puştiul îl scrisese înainte de a-şi pune capăt zilelor: “Telefonul să-l daţi prietenului meu....iar tu Cosmine, fratele meu, să nu te laşi de învăţătură”. Tragedia familiei este una fără margini.

D. ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe