|marți, martie 2, 2021
  • Follow Us!

Tânăr orfan licenţiat are grijă de copiii părăsiţi 

 Tânăr orfan licenţiat are grijă de copiii părăsiţi

• Din cauza bătăilor zilnice, am devenit imun şi n-am mai plâns niciodată

Florin Popescu este un tânăr din Râmnicu Vâlcea care a avut o viaţă zbuciumată. Părăsit de părinţi, de la vârsta de două luni, copilul a îndurat chinuri cumplite în centrele de plasament. De la bătăi şi umilinţe chinuitoare până la spălarea conştiinţei cum că este un nimeni şi nu are niciun rost în viaţă. Cu toate acestea Florin nu a cedat şi aşa a învăţat să nu mai plângă niciodată. Ba mai mult, tânărul a absolvit o facultate, şi-a luat licenţa în asistenţă socială, devenind el însuşi omul care luptă pentru respectarea drepturilor celor din Centrele de plasament, convins că “Nu trebuie să se mai întâmple vreodată  ceea ce s-a întâmplat cu mine!”
Născut la 6 martie 1978 în localitatea Berbeşti, Florin Popescu a fost abandonat de la vârsta de două luni. Nu şi-a cunoscut niciodată tatăl, iar dacă preşcolar fiind tot spera că într-o bună zi cineva va deschide uşa centrului de plasament şi o să-l viziteze, după o vreme aceasta a devenit o iluzie. “La un moment dat m-am resemnat şi am conştientizat că niciodată nu mă va vizita nimeni”, spune tânărul. Când l-am vizitat pe Florin la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, a acceptat să stăm de vorbă în biroul şi în prezenţa psihologului unităţii. “Eul lui interior este de foarte bună calitate. La foarte mulţi copii acest eu interior se înăbuşă din cauza condiţiilor vitrege la care sunt expuşi”, a spus specialistul care a ţinut să nu-i dăm numele. Multe dintre amintirile asitentului social poartă încă amprenta unor vremuri foarte tulburi, care l-au marcat teribil.

Angajaţi ai centrului pe post de “sperietoare”

„Înainte de 1989 eram la Centrul preşcolari nr. 6 din Nord, din Râmnicu Vâlcea, unde n-am să uit niciodată cum eram umiliţi de angajaţii şi de colegii mai mari decât noi. Unul dintre angajaţi îşi punea un cearşaf în cap, făcea pe sperietoarea, pe măgăoaia, şi ne obliga să mergem să facem pipi la baie ca să nu facem în pat. Ne trezeam somnoroşi, buimaci şi ne loveam cu capetele de tocul uşi sau de orice altceva. Eu am dat cu capul de uşă şi acum mai am semne. Alteori ne dădeau câteo palmă de ne rostogoleam buluc unii peste alţii. Bătaia era ruptă din rai, era la ordinea zilei. Nu numai supraveghetorii ne băteau, dar ne maltratau şi colegii noştri mai mari”, povesteşte asistentul social. El îşi aminteşte numele unor astfel de torţionari, precum, Benzer, fraţii Popică, a supraveghetorului Vasilescu. “Cum să uiţi când ne-au dus într-o zi în tabăra de la Bucşoaia şi ne-au pus să ne dăm chiloţei jos, şi chipurile, pe motiv că erau murdari ne-au lăsat în fundul gol în faţa fetelor şi ne-au pus să-i spălăm. Se ajunsese până acolo încât era un favor când puteam să ne alegem metoda prin care să fim bătuţi. Alteori ne adunau mai mulţi şi ne întrebau cine îţi este prieten. Orice ai fi zis, te puneau şi te pălmuiau ceilalţi. Aşa se face că din clasa V-a încoace am devenit imun la bătaie, n-am mai plâns niciodată oricât de mult aş fi fost torturat”, spune Florin.

Pentru că nu are o casă, doarme pe la prieteni

Îndoctrinat că este un “nimeni”, că nu-i va veni niciodată cineva în ajutor, Florin a avut prima ieşire în lume în timpul şcolii profesionale din cadrul Colegiului Energetic. “Mi-am dat seama că şi eu sunt un om ca toţi ceilalţi şi pot să lupt pentru drepturile mele. Mi-am luat permis pentru categoriile B şi C, am absolvit liceul şi apoi m-am înscris la Facultatea de Pedagogie Socială din Cluj, pe un program ce viza pregătirea tinerilor din centrele de copii. Din cei opt vâlceni care s-au înscris, doar trei au terminat facultatea. Licenţiat în asistenţa socială a familiei, Florin a avut puterea să-şi ducă visul până la capăt. “Am dat concurs la DASPC-Vâlcea şi acum sunt angajat pe postul de asistent social-asistenţă maternală profesionistă. Am fost şi şeful Centrului de la Bistriţa, înainte ca acesta să se desfiinţeze. Acum s-au schimbat enorm de multe, în bine, în Centrele de plasament. Eu am sub supraveghere 150 de cupluri mamă-copil. Sunt micuţi luaţi în plasament de asistenţii maternali iar eu îi vizitez acasă şi văd dacă sunt respectate condiţiile în care trebuie să fie crescut un bebeluş. Am inclusiv cunoştinţe de pediatrie, pentru că am făcut în facultate. Acolo unde condiţiile nu sunt respectate, nu accept rabat şi propun în comisie discutarea cazului respectiv. Nu trebuie să se mai întâmple vreodată  cu micuţii,  ceea ce s-a întâmplat cu mine!”, spune Florin, care devine serios când vorbeşte despre profesia sa. Dacă acum are un serviciu, visul lui de viitor este să aibă acum o casă. “Dorm pe la prieteni, pe unde pot. Din salariu nu pot strânge atâţia bani încât să-mi permit să cumpăr o locuinţă”, iar speranţele tânărului se îndreptă către primarul Râmnicului, de unde i-ar putea fi întinsă o mână de ajutor.
Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response