Soluţii de compromis la Ocnele Mari

miercuri, 31 octombrie 2007

Soluţii de compromis la Ocnele Mari

 

Reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au votat votat ierim la ultima şedinţă o propunere venită din partea profesorului Florian Zamfirescu, din partea Universităţii Bucureşti, cel care s-a ocupat în ultimii ani de evoluţia fenomenului de prăbuşire de la Ocnele Mari, de a modifica un punct din hotărârea deja aprobată la precedenta şedinţă de consiliu, de a considera nu numai construcţia caselor, ci şi celelalte lucrări legate de strămutarea familiilor aflate în zona de pericol ca fiind cu caracter de urgenţă. La Ocnele Mari se încearcă de asemenea construirea unui alt baraj de protecţie, care să poată reţine până la 300.000 de metri cubi de saramură în cazul producerii unor noi prăbuşiri necontrolate în caverne. S-a apreciat faptul că lucrările de construire a unui dig pe Pârâul Sărat, ar dura şase luni, soluţia cea mai eficientă fiind construirea unui dig din aluviuni, finalizat în trei luni, şi care va fi amplasat mai jos decât cel construit iniţial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe