Poliţist muşcat de un şofer polonez beat criţă

luni, 15 octombrie 2007

 Poliţist muşcat de un şofer polonez beat criţă

Pe Valea Oltului, în localitatea Câineni, un tir încărcat cu mere, condus de şoferul polonez Heronim Plukita (44 ani), a intrat vineri seara în şanţ, fiind la un pas de a bloca circulaţia feroviară, calea ferată fiind în imediata vecinătate. Tiristul a scăpat ca prin minune, fără să fie rănit. După ce poliţistul l-a pus pe polonez de a suflat în alcooltest, i-a ieşit o alcoolemie de 1,10 mg./l alcool pur în aerul respirat. Agentul şef de poliţie Valentin Ancuţa, de la Serviciul Poliţiei Rutiere Vâlcea, cel care se afla în serviciul de patrulare şi supraveghere a Văii Oltului, i-a cerut să-i prezinte documentele şi să-l însoţească la Spitalul din Brezoi, unde urma să i se recolteze probe de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. Polonezul a refuzat să coboare din maşină şi ca să-l lase în pace l-a muşcat pe poliţist de antebraţ. Cu braţul şiroind de sânge, omul legii a fost transportat la Spitalul din Brezoi, unde a primit îngrijiri medicale, fiind pansat, medicii punându-i diagnosticul de “plagă muşcată antebraţ stâng”. Pentru că a refuzat să meargă la un motel, polonezul se află în continuare în tirul răsturnat în şanţ, unde s-a apucat să bea cu vârf şi îndesat, în aşteptarea patronului care va veni abia azi. Pentru că nu cunoştea nici o limbă de circulaţie internaţională, comunicarea cu tiristul polonez a fost foarte greoaie, recurgându-se la un profesor de limba rusă, cu care abia s-a putut înţelege, mai mult cu ajutorul mâinilor decât prin viu grai. Heronim Plukita va fi cercetat acum şi pentru comiterea infracţiunii de ultraj asupra poliţistului.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe