|sâmbătă, februarie 27, 2021
  • Follow Us!

Politicianul migrator, Vasile Predică, scoate capul din „cutie“ 

 Cinismul liberalilor de import

Politicianul migrator, Vasile Predică, scoate capul din „cutie“

• acest dinozaur politic a păcălit ani de zile, în perioada cât a fost deputat, un biet bătrânel, care-şi căuta dreptatea prin sălile de judecată. L-a minţit cu neruşinare, că-l poate ajuta să-şi recupereze un teren în municipiu

Vasile Predică a fost un oportunist politic, care a încercat mereu în anii de după revoluţie să prindă un loc călduţ pe undeva. Nesperat a intrat prin consilii locale şi judeţene ba chiar şi în Parlament unde a fost deputat până în 2004. Omul a reuşit să ajungă parlamentar pe listele PRM unde a obţinut un loc considerat înainte de alegeri neeligibil. Datorită imperfecţiunii sistemului de distribuire a mandatelor a ajuns prin nişte resturi de vot deputat. A reuşit performanţa de a face parte din patru grupuri parlamentare în patru ani de mandat. De la PRM s-a transferat la PUR- SL ( Partidul Umanist din România- social liberal), apoi a devenit membru al Grupului Parlamentar Social Democrat, a plecat din partid pentru a fi o scurtă perioadă independent şi când s-au apropiat alegerile din 2004 a sărit în  barca PNL. Liberalii l-au răsplătit pentru că a îngroşat grupul lor parlamentar când se aflau în opoziţie şi i-au dat loc pe lista pentru Consiliul Judeţean apoi l-au pus şi director la DADR. Nu l-am fi băgat în seamă deşi puteam să ne băgăm puţin prin activitatea lui de zi cu zi, sau inactivitatea. Am fi putut scrie cum acest dinozaur politic a păcălit ani de zile, în perioada cât a fost deputat, un biet bătrânel, care-şi căuta dreptatea prin sălile de judecată (numele Ciucioi, vă spune ceva, domnule director?). L-a minţit cu neruşinare, că-l poate ajuta să-şi recupereze un teren în municipiu. Am fi putut să ne luăm şi de activitatea fiului, salariat la APIA, unde director este alt liberal vopsit, tânăr ce pare extrem de prosper când afişează lanţuri groase de aur în maşini străine. Nu am făcut acest lucru. Toate la timpul lor. Am preluat doar o informaţie a presei centrale imediat după scandalul Remeş- Mureşan – mită. Scandal care cuprindea şi o licitaţie de la DADR Vâlcea câştigată de denunţător. Am publicat chiar declaraţia dată de directorul Predică în care îşi susţinea nevinovăţia şi neimplicare. Nu am scris nicăieri că este vinovat. Cu toate acestea acest oportunist ce a avut noroc toată viaţa a dat o replică de mare nesimţire într-un cotidian local de la care aveam pretenţii de obiectivitate şi seriozitate.
„ Asocierea fotografiei mele, mărite, alături de cea a ministrului agriculturii şi apelativul de «cel mai slab director al DADR din toate timpurile» mi-au fost atribuite fără să se prezinte criteriile ce au stat la baza acestei constatări. Am în spate o carieră profesională de 40 de ani, iar atunci când ziariştii gazetelor de orientare pesedistă îmi murdăresc numele trebuie să plătească. Şi vor plăti, în instanţă !“  Spune Predică care doreşte ca cititorii să înţeleagă că a fost atacat de un ziar pesedist pentru că el este mare director liberal. De curiozitate am luat colecţia noastră de când domnul Predică a devenit liberal. Am constatat că numărul articolelor despre aleşi, demnitari sau lideri liberali este cu 25 % mai mare decât cele despre aleşi , directori sau lideri PSD iar materialele pozitive despre liberali sunt cu mult mai numeroase decât cele laudative despre lideri PSD. Nu înţelegem cum poţi să ne cataloghezi ca ziar pesedist domnule Predică (?), probabil după zvonuri, pentru că dacă ne-ai citi ai şti probabil mai multe despre colegii tăi care chiar fac treabă. Dar Vasile Predică a fost coleg de partid cu trei seferturi din judeţ după atâtea migrări. De-acum înainte ne vom ocupa temeinic de disecarea activităţii sale profesionale de la DADR. Probabil atunci proporţia articolelor pozitive despre liberali se va modifica în statistica noastră.

Nicu Trandafir

Leave a Response