Pensionarii au fost aburiţi cu promisiuni irealizabile

miercuri, 17 octombrie 2007

 Micea Geoană a lansat la Vâlcea candidaţii PSD la Europarlament

Pensionarii au fost aburiţi cu promisiuni irealizabile

Luni, 15 octombrie, Mircea Geoană, preşedintele PSD, a vizitat Râmnicul. Alături de Titus Corlăţean, secretarul general al partidului liderul social democraţilor a lansat oficial candidaţii PSD pentru alegerile europarlamentare. Majoritatea dintre aceştia dar şi foarte mulţi membrii marcanţi ai organizaţiei judeţene au luat loc pe scena Casei Sindicatelor din municipiu pentru a fi văzuţi de o sală plină de membri PSD ai tuturor organizaţiilor locale din judeţ. Lista PSD este deschisă de Titus Corlăţean urmat de doamna Rovana Plumb, actualmente deputat de Vâlcea unde a fost impusă de centru în urmă cu trei ani când liderul Adrian Năstase a acceptat paraşutarea pe listele din teritoriu a fel de fel de indivizi care nu au făcut apoi nimic pentru electoratul pe care-l reprezentau.  Referitor la lista candidaţilor PSD, preşedintele Mircea Geoană a ţinut să precizeze că este formată din cea mai competentă şi puternică echipă din România, care aspiră la funcţii europene, lista fiind constituită din nume ale unor persoane integre, cu rezultate pe linie profesională şi civică. Liderul social-democrat a ţinut să precizeze că pregătirea alegerilor europarlamentare ar trebui să reprezinte un exerciţiu de imagine pentru candidaţi, deoarece aceştia pot fi oricând candidaţi la alte funcţii: consilieri locali sau judeţeni, vicepreşedinţi de Consiliu Judeţean, parlamentari etc.  Mircea Geoană a avut şi o întâlnire cu pensionari vâlceni cărora le-a spus că  PSD intenţionează să realizeze un proiect legislativ, potrivit căruia atât pensionarii, cât si persoanele cu venituri foarte mici, sa plătească un procent din facturile pentru utilităţi, atât cât îşi permit, iar diferenţa să fie suportată de la bugetul statului sub formă de subvenţie. De asemenea, pentru aceleaşi categorii de persoane, PSD doreşte acordarea de medicamente gratuite sau compensate sută la sută. Tot la capitolul pensionari, Mircea Geoană propune valorificarea tichetelor de transport nefolosite în bonuri valorice, astfel încât pensionarul să nu piardă prin neutilizarea acestora. Nu în ultimul rând, proiectele social-democrate vizează şi diferenţierea TVA-ului la produse, stabilindu-se un TVA de cinci procente la produsele alimentare.

Traian Guminski

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe