• Cel mai slab director din istoria agriculturii vâlcene, Vasile Predică, implicat până în gât în scandalul, care-l vizează direct pe ministrul Decebal Traian Remeş
În ediţia de miercuri, 10 octombrie, cotidianul naţional „Ziua” a publicat o amplă anchetă jurnalistică. Colegii din Capitală susţin că în Vâlcea există o „ adevărată mafie în agricultură care a prins rădăcini chiar în timpul mandatului unui fost liberal. Este vorba despre ex-ministrul Agriculturii Gheorghe Flutur, actual membru al Partidului Liberal Democrat. Deşi ministrul Flutur a fost schimbat din funcţie, mafia din Vâlcea continuă să funcţioneze. Cel puţin la fel de bine ca în timpul mandatului actualului peledist.” Ancheta dezbate dosarul în care ministrul Decebal Traian Remeş este cercetat alături de fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan de către DNA. Ministrul este acuzat că în schimbul a 15.000 de euro, a unor produse în valoare de 1500 RON şi a promisiunii că va primi un autoturism de lux în valoare de aproape 100.000 de euro, a ajutat o firmă a omului de afaceri Gheorghe Ciorba să câştige anumite licitaţii. licitaţia câştigată de Construct Europromt a fost organizată de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Vâlcea, aflată în subordinea Ministerului Agriculturii. Firma fiului lui Gheorghe Ciorbă a participat, alături de alte patru societăţi, la licitaţia organizată în cadrul unui proiect privind ameliorarea terenurilor agricole, respectiv construcţia de poduri şi podeţe, canalizare sau fertilizarea terenului. Directorul DADR Valcea, Vasile Predică, a precizat că, "într-adevăr, în data de 21 septembrie, s-a ţinut o licitaţie electronică pe care a câştigat-o firma acestui domn Ciorba din Baia Mare". Predică susţine că nu are nici un amestec în organizarea licitaţiei : "Vreau să precizez clar ca eu nu am făcut parte din comisia care a decis câştigătoarea. Nu i-am cunoscut niciodată nici pe Remeş, nici pe Ciorbă şi nici nu am vorbit vreodată la telefon cu vreunul dintre ei sau cu vreun reprezentant al Ministerului sau al vreunei firme despre vreo licitaţie",
Web Design by DowMedia