Miliarde alocate de Guvern pentru realizarea de spaţii verzi

luni, 22 octombrie 2007

Miliarde alocate de Guvern pentru realizarea de spaţii verzi

Autorităţile locale din 102 localităţi vor primi finanţare din Fondul de Mediu pentru realizarea de spaţii verzi în comunităţile lor. Executivul a aprobat săptămâna trecută proiectele selectate în cadrul programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin crearea de spaţii verzi în localităţi. „Este pentru prima dată în 17 ani când Guvernul dă bani pentru realizarea de spaţii verzi”, a declarat  Ministrul Mediului. Proiectele au fost selectate de comisia de analiză dintr-un număr total de 160 depuse. Suma totală alocată pentru finanţare este de 58.713.055 lei. Programul se va desfăşura pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia. Pentru anul 2007, suma alocată a fost de 25 milioane lei (250 miliarde lei vechi) din Fondul pentru mediu. În şedinţa din 11 octombrie, Guvernul a suplimentat aceste fonduri cu 35 milioane lei, ca urmare a numărului mare de proiecte depuse de autorităţile locale. Sperăm ca  în perioada următoare, cât mai multe comunităţi locale din Vâlcea care au proiecte depuse pentru finanţare să primească aviz favorabil. (T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe