|miercuri, martie 3, 2021
  • Follow Us!

Centrul Maternal, casa unde copiii cresc copii 

 Centrul Maternal, casa unde copiii cresc copii

Centrul Maternal din Râmnicu Vâlcea este locul unde copiii cresc copii. Poveşti cutremurătoare, unde iubirea dintre adolescenţi adesea se frânge înainte de a prinde viaţă. Plozii care se nasc deşi n-au nicio vină ei devin monedă de schimb în certurile care au loc intre părinţi şi nu numai. În spatele acestor tragedii, uneori iubirea adevărată învinge şi după o scurtă escală aici, copiii cu prunci devin oameni chibzuiţi, la casele lor.
La Râmnicu Vâlcea, Centrul Maternal a luat fiinţă în anul 1999, într-o clădire situată într-o frumoasă livadă cu meri, care a aparţinut fostelor IAS-uri. Renovată din temelii, foarte curată şi adaptată noilor nevoi, cu personal specializat, Centrul a devenit locul unde pentru un an de zile, aici îşi pot găsi liniştea mămicile cu copii. “Aici se oferă asistenţă juridică, socială şi psihologică dar facem şi prevenire. Cele mai multe mame care au trecut prin centrul nostru s-au reabilitat. Deşi ar trebui să le ţinem până la şase luni, au fost cazuri când le-am ţinut chiar şi un an şi peste. Pe nimeni nu am aruncat în stradă! Centrul Maternal este unul dintre cele mai bune instituţii ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului-Vâlcea”, ne-a spus directorul adjunct al DGASPC Vâlcea, dr. Roxana Radu. Asistentul maternal al centrului, Gabi Onică, a afirmat: “Din 1999 şi până acum prin Centrul Maternal au trecut 124 de cupluri mamă-copil. Am avut mame care erau chiar şi cu doi sau trei copii de vârsta diferite. Mamele sunt preluate chiar din luna a şasea de gravidie şi stau aici până la un an. Dacă după această perioadă situaţia lor familială se rezolvă, se întorc la domiciliu, dacă nu, copii sunt daţi în plasament, la asistenţi  maternali. Cele mai multe mămici ajung aici din cauza sărăciei. Unele  sunt eleve, altele studente, sau chiar o parte foarte însemnată au fost cândva persoane instituţionalizate în Centrele de Plasament. Multe tinere îşi ascund sarcina, pentru că, fiind chiar minore, întreruperile de sarcină se fac doar cu acordul părintelui. În astfel de situaţii nu suflă o vorbuliţă despre gravidie. Când nasc, mulţi părinţi fie se opun creşterii micuţului,  fie nu sunt de acord cu partenerul, fie vor ca fiica lor să-şi termine studiile şi abia apoi vor mai vedea cu evoluează lucrurile”.

Iubire interzisă

De-a lungul celor opt ani de la înfiinţarea centrului, la “casa unde copiii cresc copii, din livada cu meri”, s-au scris mii de file de poveşti de viaţă, unele cutremurătoarele, altele cu un final fericit. Mămicile, de regulă, refuză să vorbească despre istoria lor, despre suferinţă şi, mai rar, despre fericire. Păstrându-le confidenţialitatea impusă de dreptul la imagine, am aflat câteva dintre istorioarele câtorva dintre mămicile care au trecut prin centru. Aurelia B., din Râmnicu Vâlcea, fiind elevă în ultimul an de liceu, s-a  îndrăgostit lulea de “Bobi”, un tânăr crescut în casa de copii. Părinţii fetei s-au opus relaţiei celor doi, iar când eleva a născut o fetiţă, Alexandra, singurul refugiu al adolescentei a fost la Centrul Maternal. Bobi, dornic să găsească o soluţie ca viaţa lor să aibă un rost, a plecat în Irak, angajându-se în construcţii. S-a reîntors, şi-au cumpărat un mic apartament, în care nu le lipseşte nimic din strictul necesar, iar între timp, Aurelia care a absolvit o postliceală, lucrează ca asistent medical, soţul ei fiind şi el angajat în construcţii.

A murit fără să ştie că fiica sa, elevă, a născut un copil

Cristina F. (19 ani), din Râmnicu Vâlcea era elevă la seral când s-a îndrăgostit de un băiat mai mare cu cinci ani decât ea. Deşi părinţii băiatului aveau casă în comuna Păuşeşti, aceştia nu au acceptat-o pe nora lor, tinerii fiind nevoiţi să supravieţuiască într-o baie comunală, împreună cu bunica maternă. În familia celor doi acum s-a aşternut liniştea. Acceptată în cele din urmă de părinţi, cei doi tineri îşi duc propria viaţă împreună cu aceştia, fiecare fiind angajaţi şi primind şi ajutorul “babacilor”. Elena T. era elevă în clasa a IX-a la Liceul Economic din Călimăneşti, localitatea de domiciliu. Deşi mai avea încă 5 fraţi, familia adolescentei era una foarte unită. Mai puţin pregătită pentru viaţa, minora a rămas gravidă, dar a convenit ca acest lucru să nu-l spună tatălui ei, care era grav bolnav de inimă. În vacanţa de vară, pe când ar fi trebuit să treacă din clasa a IX în clasa a X-a, Elena a născut şi a fost instituţionalizată în Centrul Maternal. Tatăl copilului, şi el licean, vizita adesea copilul. După absolvirea şcolii, tatăl neavând posibilitatea să-şi cumpere o casă, a plecat la muncă în Italia. Părintele Elenei a decedat fără să ştie că fiica lui, acum şi ea angajată, a devenit mămică încă din clasa a X-a, tânăra mămică întorcându-se în familia sa.

Andrei, un tată de milioane

Crescuţi în casa de copii, Mihalea C. şi Vasilică C. au început o frumoasă poveste de dragoste. El s-a înscris ca student la Psihopedagogie specială, la Cluj, dar nu şi-a dat încă licenţa. Când şi unul şi altul au împlinit 26 de ani au trebui să părăsească instituţia care i-a crescut. Cum din dragostea lor s-a născut Erika, o fetiţă foarte frumoasă, mama a fost nevoită să fie instituţionalizată. Acum şi-au cumpărat o cămăruţă unde au tot ce le trebuie şi trăiesc alături de copila lor, povestea de dragoste începută cu câţiva ani în urmă. Cristina M. (17 ani), din Râmnicu Vâlcea, era încă o liceeană când o întâmplare i-a marcat profund viaţa. A fost violată, şi în urma acelui act de o brutalitate extremă, adolescenta a rămas gravidă. A născut prematur, la 7 luni, un băieţel, Sebastian. Un fost prieten din cartier, Andrei T. (19 ani), căruia Cristina i s-a mărturisit, s-a îndrăgostit de ea, iar acum cei doi sunt soţ şi soţie, viaţa decurgând în limitele normalului, fiecare având un loc de muncă şi un băieţel pe care-l iubesc ca pe lumina ochilor.

Iubire cu năbădăi

Dacă în cele mai multe cazuri, ajutaţi de personalul Centrului, tinerii îşi găsesc un loc de muncă şi un rost în viaţă, au fost şi situaţii când eforturile personalului au fost zadarnice. Lucica B. şi Toma B. au crescut instituţionalizaţi şi când tânăra a dat naştere unui copil, prima “escală” mama şi fătul au făcut-o în Centrul Maternal. Nici vorbă de reintegrare în familia tatălui. Casa era mai degrabă un coteţ acoperit cu scândură, iar singura avere erau câteva cratiţe şi o pompă de apă, în curte. Nici la Lucica acasă, la Perişani, lucrurile nu mergeau pe roze, clădirea micuţă unde locuiau bunici mamei fiind împărţită cu alţi doi fraţi ai tinerei. Ajutat să se angajeze ca paznic, Toma a dat cu stângul în dreptul şi a fost dat repede afară, motiv pentru care nu a mai putut să stea într-una din încăperile care i se repartizaseră în colonia Nuci. Ajutat de organizaţia World Vision, de Primăria Perişani şi cu sprijinul celorlalţi doi fraţi, la casa părintească a fetei s-a ridicat încă o încăpere unde ar fi trebuit să stea tânăra familie cu plodul. Toma s-a apucat de băutură, a dat cu piciorul la un alt loc de muncă, condiţii în care copilul lor a fost dat în plasament. Ajunşi pe drumuri, cei doi ai mai procreat un copil, de data asta un băieţel, deşi iniţial mămica a fost îndrumată la ginecologie pentru a face avort. Acum cei doi tineri locuiesc pe la cine pot, viaţa lor fiind atent monitorizată de personalul Centrului. Casa unde copiii cresc copii, din livada cu meri, este o haltă prin care trec suflete chinuite.
Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response