Amariei, suspendată pentru doi ani

luni, 8 octombrie 2007

Pentru că a alergat după doi iepuri,

Amariei, suspendată pentru doi ani

Când a revenit acasă, după periplul avut în Danemarca, la Slagelse, echipă cu care a câştigat şi Liga Campionilor, interul Carmen Amariei – Lungu a declarat că vrea să joace la echipa care a consacrat-o, alături de sora sa, Anca, Universitatea Jolidon Cluj. Imediat, a fost primită cu braţele deschise de către cei de la Cluj, i s-au dat anumite sume de bani şi s-a semnat un contract. La puţin timp după aceea, jucătoarea s-a schimbat şi a spus că nu mai vrea la Cluj, ci la Braşov. Schimbarea de atitudine a clujencei nu a fost însă pe placul oficialilor echipei de la poalele Feleacului, care au făcut un memoriu la federaţie, pe baza contractului semnat de ambele părţi (echipă şi jucătoare). Memoriul a fost judecat de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Handbal, care a luat o decizie clară: jucătoarea a fost suspendată pe o perioadă de 2 ani din toate competiţiile interne şi internaţionale desfăşurate sub egida forului român de specialitate. Fiind vorba de o suspendare mai mare de 6 luni, cazul va fi dezbătut în Consiliul de Administraţie al FR Handbal, care ar putea micşora sau menţine pedeapsa stabilită de prima instanţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe