A ars în casa de la marginea pădurii

luni, 22 octombrie 2007

A ars în casa de la marginea pădurii

Moş Ion David, din Pietrari-Vâlcea, la cei 81 de ani ai săi a murit ars, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu care s-a produs în locuinţa sa. După moartea soţiei sale, bătrânelul a decis să stea într-o căsuţă  de la marginea satului Pietrarii de Sus, situată la vreo 300 de metri de ultima casă din sat şi în imediata vecinătate a unei păduri şi a unei liziere. Singurul drum de acces era făcut de carele care treceau prin zonă. Miercuri seara, bătrânelul a vrut să se încălzească introducând lemne într-o sobă metalică improvizată. Din neglijenţă, flăcările au cuprins şi lemnele depozitate lângă sobă şi apoi focul s-a extins asupra întregii case. Când au văzut flăcările, sătenii au încercat să-i sară în ajutor, dar nu s-au putut apropia prea mult de casă, focul fiind prea violent. Pompierii militari sosiţi la faţa locului au localizat incendiul înainte ca acesta să se propage la vegetaţia din împrejurimi. Din nefericire, bătrânelul nu a mai putut fi salvat. Pagubele se ridică la 15.00 lei. (D.├×.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe