|luni, august 15, 2022
  • Follow Us!

„Teroriştii” din Sineşti au fost, în final, arestaţi 

 „Teroriştii” din Sineşti au fost, în final, arestaţi

De câţiva ani încoace satul Dealul Bisericii, comuna Sineşti, un cătun aruncat pe nişte coline, locuit doar de femei în vârstă, era terorizat de o familie de indivizi, formată din tată şi trei copii. Deşi în ultimi doi ani acumulaseră peste 40 de furturi numai în Sineşti şi alte zeci de astfel de infracţiuni au fost făcute de în localităţile învecinate sau în judeţul Gorj, indivizii nu erau arestaţi sub nici un chip. La propunerea Poliţiei, a Parchetului Horezu dar şi ca urmare a războiului mediac, Judecătoria Horezu a luat o hotărâre înţeleaptă. Tatăl şi cei doi fii ai săi, hoţi sadea, au fost arestaţi preventiv.
Vestea arestării a trei dintre membrii familiei Brătoiu, respectiv a tatălui, Dănuţ (39 de ani), şi a lui Daniel, fiul,  (18 ani), care au primit mandate de arestare pentru 30 de zile, dar şi a unui al fiu, Marius (16 ani), pe numele căruia s-a dat un mandat de arestare pentru 15 zile, a produs o bucurie fără margini în Dealul Bisericii. „De acum putem dormi şi noi liniştiţi, că ne-au ajuns zilele de calvar la care ne-au supus aceşti indivizi. nu vă spun că după ce aţi plecat dumneavoastră, mama celor trei copii, hoţi sadea, m-a ameninţat pe motiv că am adus eu presa aici şi i-am făcut de ruşine pe fiii ei. Eu am spus doar adevărul pe care-l poate confirma tot satul. A zis că vor avea ei grijă de tot satul. N-am răspuns la aceste ameninţări şi am tăcut mâlc, văzându-mi de treburile mele”, ne-a spus Viorica Stan, asistenta social de la Primăria Sineşti, femeia care este şi vecină cu casa hoţilor şi căreia tinerii i-au spart capul cu pietre şi i-au făcut de mai multe ori ţăndări ferestrele.

Hoţii s-au ascuns la o bunică din Gorj

Joi dimineaţa, poliţiştii din Sineşti şi cei din Horezu au luat cu asalt casa familiei Brătoiu, însă culmea ironiei, nu toţi cei luaţi în colimator erau acasă. “Probabil că se aşteptau să fie ridicaţi, aşa că au fugit de acasă şi erau ascunşi la o bunică de-a lor, Lucreţia Slabu, din localitatea gorjeană Berleşti, satul Gâlceşti. Nu au încercat să dea bir cu fugiţii, pentru că le-am spus că îi luăm să le confruntăm declaraţiile, în dosare. Acum că s-a mai spart gaşca va fi mai multă linişte în comună, că ne scoseseră peri albi. Din gaşca de hoţi a «Drăgăşenenilor» a mai rămas un tânăr, Constantin Gabriel Mozoc, dar care cu siguranţă nu va mai face aşa mult rău, nemaiavând cu cine să se antreneze”, spune poliţistul Ionel Stancu, adj. şef principal la Postul de Poliţie Sineşti.

Minorul va fi instituţionalizat centru de plasament

Din gaşca hoţilor a rămas în libertate minorul Elvis Brătoiu, de 11 ani şi el coparticipant la multe dintre furturi. De la Direcţia pentru Protecţia Copilului Horezu, Dan Popa, ne-a spus: „Dosar minorului este în lucru la noi, iar noi o să propunem instituţionalizarea în centrul de la Băbeni. Cazul ne este şi nouă cunoscut, ştim că tânărul provine dintr-un mediu delicvenţial, iar arestarea celorlalţi membrii ai familiei confirmă acest lucru. dosarul îl propunem pentru aprobare Direcţiei noastre şi în câteva zile se poate lua măsura instituţionalizării. mai există însă o problemă! Ori de câte ori am încercat să stăm de vorbă cu mama lui Elvis, aceasta nu a acceptat niciodată să se întâlnească cu noi. În astfel de condiţii, va trebui să obţinem o ordonanţă preşedinţială privind instituţionalizare, pe calea instanţei de judecată. Aceasta poate dura în jur de zece zile”. Poliţiştii din sat ne-au confirmat că mama se opune instituţionalizării fiului cel mic şi de aceea nu a vrut să dea ochii cu reprezentanţii Direcţia pentru Protecţia Copilului.  „ăştia merită să le putrezească oasele în puşcărie, la cât rău ne-au făcut nouă”, ne-a spus Ioana Marin, femeia căreia i-au spart recent casa.
Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response