Râmnicu Vâlcea are preţul cel mai scăzut din ţară la agent termic

duminică, 30 septembrie 2007

 Râmnicu Vâlcea are preţul cel mai scăzut din ţară la agent termic

 

La Băile Olăneşti, în cadrul unei întâlniri a COGEN România s-a stabilit stzrategia pentru acest an în privinţa preţului de referinţă al agentului termic în acest an. La întâlnirea cu toţi primarii oraşelor din România, alimentate cu energie termică în regim centralizat a fost prezent atât ministrul secretar de stat Marian Petrache, de la Minsterul Internelor şi Reformei Administrative, cât şi reprezentanţii  autorităţilor de reglementare în domeniul energiei şi directorii centralelor din oraşele alimentate cu energie termică în regim centralizat. S-a stabilit astfel că, la nivel naţional, preţurile de referinţă vor creşte cu 7, până la 10% în anumite localităţi din ţară. Ministrul secretar de stat Petrache a estimat astfel că la Iaşi, Timişoara şi Bucureşti se vor înregistra creşterile cele mai mari, de 10%, datorate creşterii preţului la combustibil şi energie electrică. Preţul de facturare se face începând de la preţul de producţie, statul acordând 45% din total ca subvenţie la combustibil, iar autorităţile publice locale fiind obligate să acorde şi ele minimul încă 10%. La Râmnicu Vâlcea preţul către populaţie va rămâne acelaşi ca şi cel stabilit pentru anul trecut, datorită implicării primarului Mircia Gutău, care a hotărât majorarea subvenţiei acordate populaţiei municipiului de către Primărie. La nivel naţional se înregistrează două situaţii delicate, la Piteşti şi Bucureşti, unde sunt datorii foarte mari ale administraţiei locale faţă de furnizorii de combustibil. „Vom încerca să găsim cea mai bună soluţie în aceste cazuri. Săptămâna viitoare am programat întâlniri cu primarii şi directorii centralelor, pentru a găsi soluţia cea mai bună. Cred că vom încerca o eşalonare a datoriilor, iar dacă se întâmpină probleme pe perioada iernii vom încerca să facem un grafic de eşalonare şi îi vom sprijini pentru a depăşi perioada respectivă. Avem 500 de miliarde pentru problemele efective din sistem, dar credem că anul acesta nu vor fi creşteri semnificative la facturile către poulaţie, mai ales că Guvernul intenţionează să dea o ordonanţă pentru creşterea plafoanelor de subvenţii.” – a spus ministrul secretar de stat Petrache. La întâlnire au participat de asemenea reprezentanţii Distrigaz Sud, Diostrigaz Nord, o parte dintre reprezentanţii ANR şi ANRD. „Am făcut o analiză pentru iarna care urmează, şi Vâlcea nu va avea probleme. Avem şi stocuri de combustibil suficiente. Au fost discuţii aprinse cu ANR-ul, noi menţinem propunerea de cogenerare, dar ANR-ul susţine cogenerarea de înaltă eficienţă, pentru care trebuie un randament foarte mare. Nu vor fiprobleme nici în viitor, dacă se adoptă această ordonanţă de guvern, care presupune alocarea a 200 de milioane de euro pe an timp de patru ani, de la Guvern, în perioada 2008 – 2012, pentru sistemele centralizate, restul de 50% fiind cofinanţare din partea primăriilor. Acest lucru înseamnă evident nişte credite la bancă, pe care primăriile trebuie să le garanteze.” – a declarat inginerul Mihai Bălan, directorul general al CET Govora.

Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe