Peste jumătate din şcoli nu au autorizaţie sanitară

luni, 17 septembrie 2007

 Peste jumătate din şcoli nu au autorizaţie sanitară

Un alt punct nevralgic pentru judeţul Vâlcea este faptul că în prima zi de şcoală peste jumătate dintre şcoli îşi vor deschide porţile în condiţiile în care nu vor avea autorizaţie sanitară de funcţionare. Până la sfârşitul săptămânii trecute, doar 46% dintre unităţile şcolare obţinuseră această autorizaţie, alte câteva depunând şi ele documentaţia. În acest an, în judeţul Vâlcea vor fi 68.000 de preşcolari şi elevi în învăţământul preuniversitar şi 5600 de cadre didactice (peste 6300 dacă este inclus şi personalul auxiliar şi TESA.      

Bani necheltuiţi

În urma ultimului control, efectuat de reprezentanţii Prefecturii Vâlcea, împreună cu cei de la Inspectoratul Şcolar a reieşit că fondurile care fuseseră alocate de la Guvern pentru reabilitarea şcolilor nu au fost cheltuite în totalitate. Astfel, dintre cele 261 de miliarde de lei vechi alocate de guvern pentru modernizarea şi reabilitarea unităţilor de învăţământ din judeţul Vâlcea s-au cheltuit până în prezent doar în jur de 70%. Banii au fost alocaţi, în decursul acestui an, prin mai multe hotărâri de guvern. „Din cele 261 de miliarde de lei vechi avem, în prezent, lucrări făcute în valoare de 65-70% din suma alocată. Avem şi 12 localităţi în care se pun semne de întrebare în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor. Din diferite motive de reorganizare, cele 12 localităţi pot rămâne cu 10-12% din sumele alocate necheltuite“ – a spus prefectul Anuţa Handolescu.

Controale mixte

Cinci echipe mixte, formate din reprezentanţi ai prefecturii, Autorităţii de Sănătate Publică, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea au verificat toate şcolile din judeţ. Pe lângă şcolile unde nu au existat probleme au fost descoperite şi unităţi de învăţământ unde nu s-a terminat nici până acum curăţenia, un exemplu fiind şcoala de la Ghioroiu, unde a fost descoperit gunoiul tot în … dulap. În present mai există unităţi care se află în renovare, în localităţile Alunu şi Galicea, elevii fiind mutaţi temporar în alte şcoli. Anul acesta în judeţul nostru au fost alocate fonduri importante pentru repararea şi reabilitarea unor unităţi de învăţământ. Avantajate au fost firmele de construcţii care au găsit drumul cel bun către banul public. Doar în ultima lună  82 de unităţi şcolare din judeţul Vâlcea au primi fonduri pentru reparaţii capitale şi utilităţi. Valoarea acestora este de 7.366.000 de lei, bani care se adaugă celor 18.795.000 de lei alocaţi unităţilor şcolare, tot în acest an, prin hotărâri de Guvern. Din păcate banii  nu au fost cheltuiţi nici pe jumătate. În urma ultimului contro, au fost multe şcoli care au ieşit “bine”, cum ar fi de exemplu cele din localităţile Laloşu şi Muereasca, în timp ce altele, cum sunt de exemplu cele din Stoeneşti şi Bărbăteşti au fost criticate de prefectul Anuţa Handolescu. Localităţile care au decontat parţial cheltuielile sunt: Alunu (aici urmând a fi reabilitat atelierul şcolii, de tencuit şi pus ţigla), Bălceşti (unde 70% din temelia şcolii este finalizată), Brezoi (unde mai sunt de decontat 800 de milioane de lei vechi, autorităţile mai având nevoie de fonduri), Budeşti (cea mai favorizată localitate, după ce timp de şapte ani nu a văzut vreun leu), Copăceni, Creţeni, Dănicei, Dăeşti, Făureşti, Lăpuşata, Mihăeşti, Nicolae Bălcescu etc. Alături de şcolile din Laloşu şi Muereasca, care arată foarte bine, ajungând la un nivel european, se alătură unităţile de învăţământ din Boişoara, Costeşti (care - cu sume mici - au reuşit să-şi atingă toate obiectivele), Govora, Drăgăşani, Racoviţa, Horezu.
Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe