Gheorghe Popolan merită să fie primar în Dăeşti

luni, 17 septembrie 2007

„Ziarul de Vâlcea“ susţine alegerea gospodarilor adevăraţi

Gheorghe Popolan merită să fie primar în Dăeşti

Cu ani de zile în urmă comuna Dăeşti alegea un primar care, la acea oră era printre cei mai tineri edil din ţară. Ion Dobre însă a dezamăgit în ultimul mandat dovedind poate o oboseală acumulată şi un plictis după patru mandate consecutive. Acum liberalii vor să impună în fruntea comunei un alt tânăr, un om care a dovedit în afaceri, în familie şi în viaţă că este bun gospodar şi are iniţiativă. El a fost desemnat drept candidat la recent încheiata Şcoală Politică liberală „ I.Gh. Duca” derulată recent la Horezu. Sprijinit puternic de organizaţia de tineret Gheorghe Popolan are un program de revigorare a frumoasei localităţi şi s-a implicat deja activ pentru a ajuta comunitatea de aici făcând un permanent lobby pe lângă deputatul Emilian Frâncu pentru a aduce fonduri în comună, fonduri aduse în cele din urmă ( există informaţii că actualul primar a întârziat nepermis de mult licitaţii pentru atribuirea unor lucrări de reparaţie a unor şcoli  ce se puteau face cu aceşti bani). „Am fost prezent la Horezu pe tot parcursul lucrărilor Şcolii politice «I. Gh. Duca», pentru că mi se pare normal, ca tânăr, să cunosc cât mai bine politica ce se face la nivel naţional. Având în vedere că am studiat administraţia publică în timpul facultăţii, consider că sunt pregătit să gospodăresc comuna Dăeşti”, ne-a declarat Popolan. Primul pas făcut de candidatul liberal la Dăeşti pentru a demonstra că este gospodar a fost  reconstrucţia terenului de fotbal din comună. Împreună cu Adrian Panduraşu, tânăr om de afaceri de succes din Vâlcea şi lider al organizaţiei municipale a tineretului liberal şi Mihai Stelian (un adevărat susţinător al echipelor de fotbal din Dăeşti), Gheorghe Popolan pune la punct – în această perioadă – baza sportivă din comuna unde vrea să fie primar. (T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe