Femeile pesediste strâng bani pentru editarea unui volum de poezii

duminică, 30 septembrie 2007

 Femeile pesediste strâng bani pentru editarea unui volum de poezii

Sediul Organizatiei Municipale Ramnicu Valcea  a PSD a fost joi, 27 septembrie 2007, gazda actiunii pentru luna septembrie a Organizatiei Municipale de Femei. Scopul acestei intalniri a doamnelor social democrate a fost de strangere de fonduri pentru publicarea unui volum de poezii al poetului valcean Ilorian PăUNOIU. Ilorian PăUNOIU, in varsta de 42 de ani, suferă de o boala grava numita distrofie musculară progresivă de tip Duchenne, boală nevindecabilă, care progresiv, duce la atrofierea gravă a segmentelor neuromusculare. A debutat la 20 de ani în „Vâlcea literara", foaie a Societăţii Literare „Anton Pann", cu o prezentare a scriitorului Ion Soare. Au urmat poezii publicate sporadic, începând cu anul debutului, 1986, în „Tribuna” de la Cluj-Napoca, apoi în „Luceafărul" şi în „Suplimentul literar" al „Scânteii Tineretului”-1987, 1988,1989. “Am desfăşurat o activitate publicistică în ziarele din Râmnicu-Vâlcea, în special la „Reporter , „Curierul de Vâlcea , „Monitorul de Vâlcea”. Am păstrat prea puţin din aceste articole şi din poeziile publicate în revistele de cultură. In afară de ziarul „Reporter”, nimeni nu mi-a dat un leu pentru tot ceea ce am scris. Eu nu aveam bani să-mi cumpăr o carte şi ei nu-mi plăteau munca. De aceea am întrerupt publicistica. Eu visam „Carte”, publicarea primului meu volum… Visul meu de-o viaţă s-a împlinit la vârsta de 33 de ani: lansarea primului meu volum (Strigarea numelui) ce a avut loc pe 11 ianuarie 1998 la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" din Râmnicu-Vâlcea.Din 1998 a mai publicat aproape în fiecare an câte o carte, patru volume de versuri şi unul de eseuri: „Strigarea numelui“— 1998, „Jocul secundei” - 1999, „Scrisori către aproapele” - 2000, „Banchetul reginelo”r - 2002, „Arheologie sensibila” - 2002, prefaţate, două dintre ele,de Constantin Zărnescu şi Valentin Taşcu din Cluj-Napoca. “Am deja scrise încă trei volume de versuri şi lucrez la un volum de eseuri „Agapologia” şi la unul de aforisme şi cugetări”. Cele 15 doamne prezente la aceasta seara peotica au ascultat poeziile poetului valcean , l-au rasplatit cu aplauze bine-meritate si i-au pus intrebari din diferite domenii (chiar si politic). Au mai fost prezenti la aceasta seara poetica secretarul orgnizatiei municipale Ramnicu Valcea a PSD si pesedintele interimar al organizaţiei de tineret. La sfarsitul discutiilor s-a organizat o tombola prin care doamnele au putut face un schimb de flori prin intermediul unei tombole. Fiecare billet de tombola a fost platit cu o suma de bani care va contribui la lansarea urmatoarei carti a domnului Ilorian PăUNOIU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe