|sâmbătă, august 13, 2022
  • Follow Us!

Distracţie de 10.000 de euro pentru copiii salariaţilor 

 USG investeşte în angajaţi

Distracţie de 10.000 de euro pentru copiii salariaţilor

Vineri, 14 septembrie, peste 400 de copii au sărbătorit începerea şcolii în curtea USG- CIECH. Copiii angajaţilor  au primit cadouri din partea companiei şi s-au distrat alături de trei dintre actorii teatrului Ion Creangă din Bucureşti.  Directorul USG-CIECH, Antoni Kaszak,  i-a asigurat pe părinţi că astfel de evenimente vor deveni o tradiţie la USG-CIECH.  Vreme de câteva ore curtea uzinei a răsunat de râsetele şi vocile copiilor.  Actorii costumaţi în clovn, prinţesă şi spiriduş au făcut numere de magie, i-au pictat pe faţă pe copii şi s-au jucat cu aceştia. USG-CIECH a investit peste 10 mii de euro pentru cadourile şi distracţia copiilor. Întreaga acţiune denotă o schimbare în atitudinea conducerii companiei faţă de salariaţi. Bănuim că este un prim pas spre metode eficiente deja în occident de fidelizare a angajaţilor unei companii. Cu mult mai puţini salariaţi ca în urmă cu câţiva ani Uzina poate produce la fel de mult. Motivaţia oamenilor este însă esenţială iar randamentul acestora creşte când patronatul implementează eficient un program de salarizare şi de fidelizare. CIECH este o companie poloneză cu o experienţă de peste 60 de ani în industria chimică. Compania a adus o infuzie de capital pe piaţa din România în anul 2006 prin preluarea Uzinelor Sodice Govora. CIECHşi-a exprimat intenţiile de modernizare a fabricii USG şi de dezvoltare a capacităţii de producţie a acesteia. Suma pe care CIECH o va investi în USG se va ridica la 60 de milioane de EURO.  

Leave a Response