|sâmbătă, august 13, 2022
  • Follow Us!

AS Mihăeşti a punctat de 13 ori în poarta celor de la Forestierul II Băbeni 

„Mitraliera” lui Mara a funcţionat din nou

 

AS Mihăeşti a punctat de 13 ori în poarta celor de la Forestierul II Băbeni

 

Partida de la Mihăeşti, între AS Mihăeşti şi Forestierul Băbeni a arătat diferenţa clară de valoare dintre cele două formaţii. Pe de o parte trupa primarului Stănică, ce încearcă acum parcă să se răzbune pentru toate nedreptăţile care i s-au făcut campionatul trecut când nu a reuşit promovarea, pe de altă parte o echipă, Forestierul II, formată din jucători adunaţi parcă de pe stradă, unii dintre ei dând impresia că nu ştiu nici măcar să dea cu piciorul în minge, dar să mai stea în teren. Scorul final, 13-0 pentru gazde, ne scuteşte de orice alt comentariu. Gazdele şi-au dozat parcă energia pentru a înscrie şi în prima dar şi în a doua repriză cam acelaşi număr de goluri. În partea întâi au punctat Oprea (min. 8), Oanţă (min. 16), Ilinescu (min. 26), Cătălin Stănică (min. 30). Din nou Oprea (min. 33) şi Alin Stănică (min. 34), acesta fiind cel ce a închis „hora” primei părţi. La reluare acelaşi Alin Stănică a făcut 7-0 pentru gazde în minutul 6 al reprizei secunde. „Mitraliera” made AS Mihăeşti a început apoi din nou să „toace”. Au mai punctat Olaru (min. 62), Alin Stănică (min. 65 – din penalti), Dumitraşcu (în minutele 78 şi 79), Olaru (min. 80), iar tabela a fost închisă de Dumitraşcu în minutul 89. De notat că la scorul de 1-0 pentru gazde, în minutul 13, Popescu de la oaspeţi a ratat o lovitură de la 11 metri. Partida a fost condusă la centru de C. Buşi, la cele două linii fiind B. Iordache şi Romeo Popescu. Nicolae Niţă a fost observator din partea AJF Vâlcea. (I.G.)

Leave a Response