Presa vâlceană a căzut în capcană

joi, 30 august 2007

Dezbinaţi de interese oculte!

 

Presa vâlceană a căzut în capcană

Cu toată experienţa acumulată în ani buni de presă, mai multe redacţii vâlcene au căzut pradă unui plan diabolic pus la cale de un grup mafiot de interese. Urmărind destabilizarea şi dezbinarea principalelor mijloace media din judeţ, precum şi crearea unor teme artificiale de dezbatere, care să mute atenţia opiniei publice spre subiecte neinteresante planul a reuşit să atragă gazetari vechi în această capcană. Recunoaştem că ne-am lăsat păcăliţi şi ne-am angrenat, alături de alte două publicaţii locale, într-un război ilogic şi inutil. Aceia care au gândit această intoxicare erau cât pe ce să ne facă să pierdem subiectele principale din judeţ. Dacă am fi continuat în acest conflict total nebenefic cititorilor noştri şi nici ai principalilor concurenţi (împreună deţinem 70 la sută din piaţa presei scrisă vâlceană) ne-am fi măcinat timpul şi resursele financiare într-o suită de procese civile şi penale, care ar fi putut fi atractive doar pentru duşmanii comuni, avocaţi şi judecători. Nici noi, nici concurenţii noştri nu suntem oameni săraci dar trebuie să recunoaştem că cifrele noastre de afaceri însumate (chiar din ultimii doi-trei ani) sunt nimic faţă de banii câştigaţi de unii „băieţi deştepţi” din Vâlcea. I-am depistat şi credem că şi „adversari” noştri din presă au reuşit să facă rost de documente şi surse care, făcute publice, să reprezinte ştiri atractive pentru cititorii noştri. Dacă nu au reuşit o să-i ajutăm pentru că vâlcenii, indiferent de ziarul pe care-l preferă, merită să ştie tot adevărul! Ne cerem scuze faţă de cititorii noştri pentru că pe parcursul a trei ediţii le-am prezentat şi materiale al căror subiect nu putea să reprezinte o atracţie prea mare pentru ei.    „Ziarul de Vâlcea“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe