|duminică, decembrie 6, 2020
  • Follow Us!

Omul cu două feţe 

Omul cu două feţe

-Eşti cel mai bun prieten al meu! Jur pe tot ce am mai scump că fără tine sunt pierdut. Sunt un nimeni, dacă nu te-aş avea pe tine ca reper. Şi-apoi trebuie să-ţi aminteşti că datorită ţie am ajuns ce am ajuns. Treptele afirmării mele, te am reper. Nu spun aceste vorbe doar ca să te flatez. Dar acesta este purul adevăr. M-ar bate Dumnezeu, dacă n-aş fi sincer. Şi-apoi, mă ştii! Nu am făcut decât lucruri bune, chiar dacă omul mai are şi scoborâşuri. Eu sunt ţăranul, care vine din când în când la oraş doar ca să se înnobileze căci luminii îi place să se întretaie cu frumuseţea întru raţiune. Ce? Nu crezi? De ce te uiţi la mine mirat? Aa! Ştiu! O să zici, că m-am schimbat. Că am devenit demagog, că am intrat în circuitul vorbăreilor de azi, la modă în vremea asta, fără identitate. Nu, domnule, chiar dacă am calculat şi eu cu atributul scribălăilor un timp. Ei nu spun vorbe goale. Îmi place să cred, că mă cunoşti şi am pretenţia de la tine că mă cunoşti. Doar ştii părerea mea: fără tine aş fi singur. Îmi eşti prietenul de care are nevoie orice suflet în căutarea drumului propriu. Sunt rupt din tine, ce, dracu, trebuie să argumentez încă o dată afirmaţia asta? Să nu te îndoieşti, te rog, frumos, doar mă ştii, ce am în guşă am şi în căpuşă. Parcă, mi-e şi ruşine că ţi-o spun de atâtea ori! Asta sunt! ├×ăranul cel mândru şi cinstit, care nu vrea să te copleşească cu linguşiri, cu frânturi de adevăr…

Aşa grăia „fata”  de serviciu (din faţa mea) a omului recent, copleşit din gloria efemeră prinsă… de un picior.

-Cine, mă, ăla?  ăla cere nu-şi mai vede lungul nasului? ăla? Un infatuat vere! Crede că e buricul târgului, ca e cel mai tare şi mare, iar el săracul, este un coate goale. Păi, eu nu mă dau pe zece ca el, mă! Mie mi-a pus Dumnezeu mâna în cap şi le am pe toate! Eu şi scriu şi pictez! Poate el să mă concureze? Departe de mine gândul că l-aş invidia, vere, departe! Eu sunt eu şi am personalitatea mea, care nu se întretaie nicăieri cu a lui. Şi-apoi, cine este el? Un hibrid nici ţăran, nici orăşean, care s-a împănat cu nişte titluri trecătoare, vere! Şi ce dacă are o duzină de cărţi? Ce, e vreuna de doamne-ajută? Nu vere, ale mele au mesaj, au spiritul nealterat al credinţei mele în adevăr, pe când el încă e în căutări.
Şi ce dacă are două reviste? Păi, ce sunt ale lui? E şi el un slujbaş şi atât! Păi, dacă m-aş apuca eu sa fac , mamă, măiculiţa mea, ce-aş face!… Te uiţi mirat? Crede-mă, te rog, dacă aş fi rugat să fac, aş face!
Dar cum, mă vere, dacă el le-a acaparat pe toate? E un apucător, asta e, şi regret, că mă crede prietenul său. Eu am prieteni ajunşi, mă vere, nu ca el, un sărăntoc!
Şi de ce să fiu prieten cu el? Ca să-i suport eu aroganţa? De-aia? M-aş considera umilit, mă vere, umilit, mă înţelegi?…
Aşa grăia cealaltă “fata” a prietenului adevărat, peste alte câteva minute, la o masă, în faţa unei beri afurisite…
Pe cine să mai crezi? Care “fata” a celui cu două feţe să fie credibilă?

George Achim

Leave a Response