Gutău punctează electoral şi cu noua grădiniţă

luni, 20 august 2007

Gutău punctează electoral şi cu noua grădiniţă

Partidul Social Democrat a lansat atacuri dure la adresa actualei guvernări în privinţa faptului că foarte mulţi copii din ţară nu au acces în grădiniţe de stat. Numărul locurilor din grădiniţele de stat a scăzut dramatic mai ales după ce multe imobile în care funcţionau grădiniţe au fost revendicate şi obţinute de foştii proprietari. Administraţiile locale nu au găsit fonduri pentru a construi noi clădiri cu această destinaţie. La Râmnicu Vâlcea situaţia este mult mai bună decât în alte oraşe. Administraţiile locale, în special cea actuală, au alocat mereu fonduri pentru modernizare, extindere, reparaţii şi dotări. Primarul Gutău pare a fi găsit soluţii la orice problemă. El a fost cel care a promis construirea unei grădiniţe moderne, europene şi mari în cartierul Ostroveni. Sediul acesteia este aproape gata. Se lucrează non-stop, muncitorii neavând răgaz nici măcar sâmbăta. Lucrările au ajuns la stadiul de zugrăvit şi amenajare interioara. De asemenea, constructorul a început şi amenajarea curţii interioare, fiind montaţi deja stâlpii pentru gard. Această unitate de învăţământ preşcolar va fi gata înainte de începerea noului an şcolar şi va găzdui copii multor familii din cel mai mare cartier al municipiului Râmnicu Vâlcea. (T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe