Deputatul Vlădoiu, expert în „datul cu părerea“

luni, 6 august 2007

 Parlamentarul naiv

 

Deputatul Vlădoiu, expert în „datul cu părerea“

 

Deputatul Aurel Vlădoiu vrea cu orice preţ să le dovedească vâlcenilor, că este expert în „datul cu părerea“ în toate domeniile de la politică, economie, sport, agricultură şi, chiar, religie. Parlamentarul PSD a declarat recent că formaţiunea pe care o reprezintă are deja unele nemulţumiri faţă de schema bugetară propusă de ministrul economiei şi finanţelor Varujan Vosganian. „Sunt sigur că unele capitole vor suscita dezbateri, cum va fi cel legat de bugetul apărării, unde Ministerul de Finanţe nu doreşte să acorde 2,38 la sută din PIB. Avem însă şi nemulţumiri legate de neincluderea unor chestiuni care au fost propuse de noi, precum decontarea tichetelor CFR nefolosite de pensionari sau pensia pentru soţul supravieţuitor. De asemenea, nu ştim la ce curs valutar se raportează bugetul pe 2008, ceea ce este foarte important”, a subliniat Aurel Vlădoiu, ca un veritabil analist economic. Fostul prefect de Vâlcea a accentuat necesitatea unor măsuri mai dure care să conducă şi la o reducere a economiei subterane. Deputatul Vlădoiu s-a remarcat de la debutul său în arena parlamentară cu zeci de astfel de interpelări-lamentări, care nu au ajutat cu nimic concret judeţul Vâlcea, chiar dacă parlamentarul s-a încăpăţânat să creadă că unele alocări de fonduri guvernamentale sunt datorită intervenţiilor sale. Numai un naiv ar putea să mai creadă că un guvern liberal alocă fonduri unui judeţ datorită solicitărilor unui deputat PSD. Să fim serioşi, domnule Vlădoiu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe