Cocoşul de Hurez – pentru copii

joi, 2 august 2007

 Cocoşul de Hurez – pentru copii

 

În perioada 26 iulie – 1 august 2007, la Horezu a vut loc Tabăra naţională de creaţie „Cocoşul de Hurez – pentru copii“, ajunsă la a III – a ediţie. Au participat cluburi ale copiilor din judeţele : Alba, Dolj, Olt, Dâmboviţa, Braşov, Timiş, Constanţa, Satu Mare şi Vâlcea.Organizatorii acestui eveniment cultural, care îşi propune să promoveze artele plastice şi artele spectacolului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 7 – 18 ani, sunt Inspectoratul Şcolar Vâlcea, Clubul Copiilor din Horezu, condus de prof. Maria Văduva, în parteneriat cu Primăria oraşului Horezu, Casa de Cultură "Constantin Brâncoveanu" din Horezu şi Radioteleviziunea Vâlcea DOI – Horezu. Juriul format din prof. drd. Florin Epure - preşedinte, Dumitru Vlăduţ, Mioara Plop, Maria Văduva, Cristi Iovan, Gheorghe Niţă, a selectat şi premiat cele mai bune lucrări (metaloplastice, icoane, ţesături, cusături, ceramică, tehnici mixte etc.), portul şi dansul popular specific fiecărei zone etnofolclorice. Festivitatea de premiere, a avut loc la hanul Trei Stejari în prezenţa organizatorilor şi a primarului Gheorghe Niţa şi a belgianului Luc Francois, care a propus ca tabăra artistică de la Horezu sa aibă o participare internaţională, începând cu anul viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe