|marți, octombrie 27, 2020
  • Follow Us!

Ba nu! Ba da! Banu’! 

Tableta a… politică

Ba nu! Ba da! Banu’!

Se vehiculează în sportul românesc, cu precădere în fotbal, când este vorba de transferarea unor jucători, „reţete financiare” care, numai când le auzi, îţi produc ameţeală, te apucă lipotimia, adică te cam lasă spiritul, vrei să înţelegi cum se poate cere o sumă exorbitantă pentru un copil a cărui viaţă sportivă abia începe. Dar şi cum se poate plăti?
            Stăpânii de oamenii din fotbal o fac! Iar tu pui întrebări inutile, pentru că vânzătorul şi cumpărătorul au „jocurile făcute”, dar ies în public, la televiziune, dau declaraţii prin ziare, ca să ştie lumea că tot ceea ce au „lucrat” ei este legal. Mai plin de alifie (nu degeaba a retrogradat echipa şi a răspândit parte din jucători prin tot campionatul), vânzătorul apelează le legi, la onoare, la perioada de graţie pe care o cere regula transferului, ca afacerea lui să fie cu acte în regulă. În spate, însă, procedează ca marii pokerişti, merge la două capete sau are speranţă şi într-o… cacialma. Îşi face unul din clienţi, ca să-l „întărâte”, cum îi permite „legea”, îl „loveşte” peste nas cu tot felul de argumente şi-l ameninţă spunându-i că n-a fost corect şi nu va mai lua parte la afacere!
            Nu lipseşte, din scenariu, nici femeia, care trebuie neapărat să provoace curiozitate, admiraţie şi atunci se arată mama bună a tânărului de a cărui soartă se interesează pentru a-i merge bine (cui, lui sau afacerea ei!?), mai mestecă a indiferenţă în faţa telespectatorului, din respect, nu?, ceva gumă, ca să-l „orbească”, fără alte ingrediente, se arată înduioşată de ataşamentul jucătorului pentru un club şi se pomeneşte, aşa e când nu ai experienţă şi te arunci în ape adânci, acuzată de una şi de alta…
            „Întâmplător” apare şi vocea cumpărătorului, dacă imagine nu e, circul continuă, cei doi afacerişti se jignesc, se intră pe tărâm politic, că românul dacă nu face politică şi nu se arată cel mai bine pregătit în toate domeniile însemnă „carevasăzică… că nu le are”, iar cel care ascultă se cruceşte (ca şi gazda târguielii), când, după o seamă de jigniri, după apariţia cumpărătorului acuzat de lipsă de onestitate, vânzătorul zice, ca şi la început: „Cine dă mai mult, acela îl va avea!” E vorba, repet, de un tânăr fotbalist, iar târguiala e făcută în public şi se vorbeşte despre două – trei milioane de euro!!, ca şi cum s-ar vorbi despre două-tei pahare cu apă ne… plată, dar aici e vorba de plată serioasă, nu glumă. Se vinde un om! Ruşine!

            Aştepţi finalul, în loc să te duci să-ţi vezi de treburi mai serioase, vrei să ştii cum se termină circul în care unul dintre actorii din arenă a fost făcut când oier, când boier, când preşedinte, când autodidact, când lipsit de discernământ şi aşa mai departe.

            Acum e acum! Cumpărătorul intervine tare, dă cu pumnul, la fiecare cuvânt, în masă, fireşte!, iar vânzătorul, superior şi satisfăcut, zâmbeşte, asta şi vroia, să se respecte scenariul aşa cum a fost stabilit! Revine la un limbaj mai curat, dar ce mizerie este în spatele acestor cuvinte! şi, instantaneu, ce potriveală, domnule!, cumpărătorul nu mai e nici domn, ca la început, nici oier, ci e … „măi Gigi!”, iar Gigi îl aşteaptă, după ce vocile revin la normal, la o cafea, a doua zi, să bată palma în faţa camerei de luat vederi! Şi camera o să se ducă, are şi ea nevoie de bani!
            Pentru că nu vreau să mai asist la asemenea scene care sfidează bunul simţ, (doar atât!?), regula unor afaceri, în care marfa este, repet, un om şi unde se tot vorbeşte despre sclavie şi iubirea de club (când, de fapt, e vorba de iubirea de ban), aştept (sigur că de pomană), legea în care un club de afacerişti să nu mai trăiască de pe urma unui om şi mai aştept să se interzică asemenea afaceri în public.

            N-ai decât s-aştepţi mult şi bine, cine te pune să priveşti! Şi pun punct! Eu, dar ei…nu!

Mihai RÂMNICEANU

Leave a Response