Două eleve au fugit de acasă din caza unui telefon

luni, 9 iulie 2007

 Două eleve au fugit de acasă din caza unui telefon

Roxana Elena Motrună, elevă în clasa a X la Liceul Oltchim din Râmnicu Vâlcea şi vecina şi buna ei prietenă, Ana-Maria Dina, elevă în clasa a VII-a la Şcoala Generală nr. 1 din Râmnicu Vâlcea, au dispărut luni de la locuinţele lor din cartierul Copăcelu, din Râmnicu Vâlcea. Roxana motivează gestul plecării de acasă prin faptul că din rucsan, în timp ce se afla la ştrand, în ziua de duminică, i-a fost furat un telefon mobil. Ea a lăsat un bilet părinţilor, pe care a scris: “Decât să fiu certată în familie, mai bine plec. Nu vreau să fiu o povară”. Cele două fete şi-au luat haine de schimb, bani de acasă şi după ce au vizitat doi băieţi, apoi au pierdut o noapte pe străzile oraşului, marţi dimineaţa au plecat cu trenul pesonal la Sibiu de unde seara s-au întors seara. “Eu am vrut să vin acasă, dar prietena mea a spus că dacă o părăsesc va face ceva foarte grav, ea fiind certată de părinţi că duminică a venit târziu de la ştrandul unde am fost împreună”, ne-a spus Roxana. Ea s-a întors marţi seara acasă, iar prietena ei, Ana-Maria a fost pescuită de poliţişti de pe străzile oraşului Râmnicu Vâlcea.

P.S.: Părinţii celeilalte eleve, Ana-maria Dina nu au acceptat să stea de vorbă, având un limbaj agresiv.

Dorel ├×îrcomnicu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe