Ştrandul din Ostroveni va fi inaugurat vineri

joi, 21 iunie 2007

 Ştrandul din Ostroveni va fi inaugurat vineri

Vineri, 22 iunie, va fi inaugurat Ştrandul din Ostroveni. Baza de agrement a Primăriei a fost modernizată, fiind amenajat în cadrul ştrandului şi un bazin de înot pentru copii, în afară de lucrările de modernizare efectuate de lucrătorii Direcţiei Administrării Domeniului Public. Aceştia au curăţat ştrandul, un împrăştiat nisip pe plajă, au vopsit bazinele şi gardul împrejmuitor, au modernizat terenul de sport, care este acum iluminat şi au reparat conducta de saramură. De asemenea, pentru transportul vâlcenilor l baza de agrement, societatea ETA SA a inaugurat la 18 iunie o linie specială de transport urban „7S”, pe traseul Dispecerat Nord – Ştrand Ostroveni şi retur, între orele 8.30 – 18.30, ultimul autobuz plecând de la ştrand spre oraş la ora 19.00 pe traseul ştrand - Hermes – strada I.C. Brătianu – bulevardul Pandurilor – strada Mihai Eminescu – Calea lui Traian – strada General Magheru – bulevardul Nicolae Bălcescu – strada Mihai Viteazu – strada Matei Basarab – Calea lui Traian – strada Republicii – Dispecerat Nord (strada Nicolae Titulescu). Preţul unui bilet este de 1,7 lei pe distanţa Nord – Ştrand Ostroveni şi de 0,5 lei pe distanţa Hermes – Ştrand Ostroveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe