ŞTIRI – fotbal

duminică, 17 iunie 2007

ŞTIRI – fotbal

Jovanovic a semnat pentru Universitatea Cluj

În iarnă, după ce antrenorul Costel Pană declara că are nevoie de un jucător masiv, atacant de gura porţii, oficialii grupării din Zăvoi au căutat şi au găsit imediat soluţia. L-au adus sub formă de împrumut, de la divizionara A, Pandurii Tg. Jiu, pe sârbul Jovanovic. „Este ceea ce-mi doream. Mă bucur că a venit la noi”, spunea, după aceea, Pană. Jovanovic şi-a făcut în scurt timp loc în atacul grupării din Zăvoi, acesta contribuind apoi decisiv, prin golurile marcate, dar şi prin pasele de gol sau prin penalti-urile obţinute, la victoriile „municipalilor”. Jovanovic a declarat apoi că, deşi a împrumutat doar un retur la Vâlcea, domnul Condescu l-a asigurat că-l va lăsa să aleagă destinaţia pentru sezonul viitor. „Dacă promovăm, voi alege Vâlcea, pentru că mă simt bine aici şi vreau să joc cu Vâlcea în Liga I”. Ciudat este, însă, că Jovanovic n-a mai făcut ceea ce a promis. Conform presei centrale, încă înaintea ultimei etape, sârbul şi-ar fi dat deja acordul pentru un transfer la nou-promovata Universitatea Cluj. Să fi ştiut Jovanovic că Vâlcea va rata promovarea? Oricum, ceea ce este cert e faptul că sârbul a lăsat Zăvoiul pentru prezenţa, din toamnă, în prima divizie, la „Şepcile Roşii”.

19 antrenori vâlceni vor Licenţa UEFA „C“ - PRO

În această perioadă, pe durata a 30 de zile, la Sala Sporturilor „Traian” se derulează un curs pentru antrenorii de fotbal care vor să obţină Licenţa C – PRO. La curs s-au înscris un număr de 19 antrenori. Perioada de pregătire teoretică se va încheia pe data de 7 iulie, urmând ca în perioada 14 iulie – 10 august să se desfăşoare partea practică a cursului. Coordonatorul acestui curs este profesorul Lucian Catargiu, un antrenor cu experienţă în domeniu. La începutul şi la finalul perioadei de pregătire, atunci când participanţii vor susţine şi un examen, a fost şi va fi prezent, din partea Agenţiei Naţionale de Sport, pentru a superviza activitatea, profesorul Alexandru Culeva. Au susţinut teme pe profil profesorul Dumitru Anescu (omul care a câştigat, cu Chimia, în 1973, Cupa României), profesorul Emil Ciulei (actualmente şeful Comisiei de Copii şi Juniori a AJF Vâlcea), şi antrenorii Viorel Ciofâcă şi Marian Deaconescu. Vor mai susţine astfel de referate, pe diferite teme privind activitatea de antrenor, Ion Lazăr (Mara), Gabi Mangalagiu, Cristi Bora, profesorul Vasile Grosu, toţi aceştia fiind antrenori cu Licenţă A, doctorul Emilian  Ionescu şi profesorul Grigore Tomoiagă, şeful Comisiei Judeţene de Arbitri Vâlcea.

Alţi 38 de tineri au absolvit cursurile de arbitri de fotbal

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc, la Sala VIP, din cadrul Complexului Sportiv Traian, examenul de absolvire pentru o nouă promoţie de arbitri de fotbal. Au fost 38 de tineri care au dorit să conducă, pe viitor, din diferite ipostaze, la centru sau la linie, partidele de fotbal. Printre aceştia, de remarcat, s-au aflat şi şase fete, Maria Ramona Eghet, Anca Maria Popescu, Alexandra Mocanu, Adelia Nistor şi surorile Ionela Magdalena Bălaşa şi Ana Maria Bălaşa. De asemenea, au fost prezenţi la acest curs, participând apoi şi la examenul de final, cinci tineri de la Drăgăşani şi patru de la Horezu. Activitatea de formare a tinerilor arbitri din zona de sud a judeţului a fost coordonată de un fost arbitru cunoscut, Tache Bolovan, iar în zona Horezu de un alt fost arbitru asistent, Nicolae Gheorghe. Cursul a fost condus de fostul arbitru divizionar A, Vasile Busuioceanu, secretar fiind Nicolae Niţă, iar coordonator, preşedintele Comisiei Judeţene de specialitate, profesorul Grigore Tomoiagă. Examenul a constat din testarea teoretică a cursanţilor, întrebările fiind din Legile Jocului, rezultatele finale urmând a fi afişate în scurt timp la avizierul AJF, la Sala Polivalentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe