ŞTIRI – fapt divers

joi, 14 iunie 2007

ŞTIRI – fapt divers

Un bulgar a intrat cu maşina într-un cap de pod

Bulgarul Eaat Mustafa (23 ani), în timp ce conducea un autoturism dinspre Sibiu către Râmnicu Vâlcea, în localitatea Bujoreni s-a autoaccidentat grav. Circulând cu viteză, pe timp cu vizibilitate redusă, străinul a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi a intrat într-un cap de pod. Suferind numeroase traumatisme, şoferul a fost internat în Spitalul Judeţean Vâlcea.

Amărăştean găsit în putrefacţie

Ion Dudu (49 ani), din Amărăşti nu a mai fost observat de câteva zile de vecini şi rude. Duminică, cumnatul său a decis să spargă uşa pentru a afla ce s-a întâmplat. Nu mică i-a fost mirarea când l-a observat pe Dudu mort în pat şi într-o stare avansată de putrefacţie. Deşi din casă nu dispăruseră obiecte şi nici nu existau semne de fvorţare a uşilor, poliţiştii cercetează împrejurările în care a murit bărbatul, acesta urmând să fie necropsiat de medicii legişti.

Juna dispărută era în voiaj de nuntă

La 30 mai, din oraşul Drăgăşani, a dispărut Mihaela T.,  o jună de 16 ani, aceasta fiind dată în urmărire generală. În urmă cu câteva zile, poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Drăgăşani au descoperit-o pe minoră, la locuinţa unui “Don Juan”, din judeţul Olt. Fătuca a motivat că avea în plan să se căsătorească şi de aceea a dat bir cu fugiţii la alesul inimii ei. A fost predată familiei din care provenea.

Un muncitor a căzut de la 12 metri înălţime

Mihai Puşcaşu (53 ani), din Prahova, lucra ca muncitor la o firmă de construcţii din Râmnicu Vâlcea. Împreună cu alţi patru muncitori, bărbaţii au fost cazaţi la căminul Grupului Şcolar Forestier din Râmnicu Vâlcea. Ieri noapte, în jurul orei 23,30, Puşcaşu a căzut de la etajul trei al internatului unde era cazat, de la o înălţime de aproximativ 12 metri. Colegii săi care susţin că dormeau la ora respectivă, sunt de părere că nu este exclus ca bărbatul să fi alunecat din greşeală pe fereastra din cameră. Cu leziuni la nivelul toracelui şi a capului, Puşcaşu a fost internat în spital, urmând ca în momentul când starea sănătăţii lui o va permite, să fie interogat de poliţişti pentru stabilirea împrejurărilor accidentului.
Grupa realizat de Dorel ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe