ŞTIRI – fapt divers

duminică, 3 iunie 2007

ŞTIRI – fapt divers

Patru tineri au tâlhărit doi elevi

Doi elevi vâlceni, în vârstă de 14 ani, care se întorceau luni de la şcoală, au fost tâlhăriţi ziua în amiaza mare de un grup de tineri din Râmnicu Vâlcea. Agresorii le-au luat copiilor din buzunare suma de 15 lei şi două telefoane mobile. Poliţiştii au reuşit să-i prindă pe cei patru tâlhari, Elvis Grosu (18 ani), Bobi Şaman (19 ani), Raul Beju (22 ani) şi Emil Ikas (24 ani). Pe numele primilor doi dintre aceştia, a fost emisă ordonanţă de reţinere, urmând să fie prezentaţi Judecătoriei cu propunere de arestare preventivă.

Un fost miner s-a spânzurat că nu mai avea cu ce-şi întreţine copiii

Ion Argeşeanu (36 ani), din comuna Alunu a fost găsit spânzurat marţi, în jurul orei 18,50, de creanga unui fag situat la aproximativ 500 metri de casa unde locuia. Fost minier la Exploatarea din zonă, Argeşeanu ducea o viaţă foarte grea, fiind nevoit să crească singur un băieţel de trei ani şi o fetiţă de şase. Soţia sa a plecat în străinătate la muncă, dar pentru că lucrurile nu mergeau bine nici acolo, nu a trimis nici un ban. Fără a mai avea de-ale gurii pentru cei mici şi nici surse de venit, zona fiind una extrem de săracă, Ion Argeşeanu a luat hotărârea de a-şi pune capăt zilelor. Trupul său neînsufleţit a fost descoperit de tatăl său.

Un copil de 13 ani şi prietenul lui au spart un restaurant

Un puşti de doar 13 ani, Ion U. şi amicul său Nicolae M., de 17 ani, ambii de la Centrul de Plasament Băbeni au spart unul dintre restaurantele situate în zona gării din Râmnicu Vâlcea. Cum localul era închis, puştii au pătruns prin efracţie şi din interior au furat 56 der tăvi din inox, în valoare de 1.500 lei. Tăvile au fost recuperate de poliţiştii vâlceni, iar cei doi copii sunt luaţi acum la bani mărunţi, aceştia nefiind, se pare, la prima abatere.

O tânără a fost lovită de maşina unui pompier

Maria Badea, o tânără de 19 ani care traversa o stradă din Râmnicu Vâlcea, pe culoarea roşie a semaforului, a fost lovită marţi dimineaţa de un autoturism Mercedez Benz. La volanul maşinii se afla Gheorghe Petria (23 ani), din Budeşti, angajat la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Juna s-a ales cu o contuzie forte la genunchiul drept, fiind internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea.
Grupaj realizat de Dorel ├×îrcomnicu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe