Pensionarii vâlceni vor pe litoral

duminică, 17 iunie 2007

Pensionarii vâlceni vor pe litoral

 

Pensionarii vâlceni se calcă în picioare în această perioadă pentru a obţine bilete de tratament pe ... litoral. La Casa Judeţeană de Pensii sunt depuse în prezent mii de cereri pentru concedii de tratament pe litoral. Numărul cererilor depăşeşte însă numărul biletelor alocate. Până în prezent, Vâlcea a beneficiat de 7000 de locuri pentru pensionari, la tratament în staţiuni, iar cererile ajung aproape de 8000. „La noi se satisfac cererile în funcţie de data la care au fost depuse. Nu avem cum să onorăm toate dorinţele, mai ales acum, în sezon, când staţiunile oricum sunt pline. Biletele eliberate de noi sunt pentru tratament, nu pentru odihnă. Facem suplimentări la începutul fiecărei serii, dar nu cred că tratamentul, mai ales pe litoral, se poate face numai vara“ – spune Gabriel Andreescu, directorul executiv al Casei de Pensii. În prezent, preferate de pensionari sunt staţiunile din judeţul Vâlcea – Călimăneşti – Căciulata, Olăneşti, dar şi pe litoral, la Mamaia, Eforie sau Mangalia. În topul preferinţelor mai figurează şi staţiuni ca Băile Felix sau Herculane, faimoase pentru tratamente ale bolilor cardio-vasculare. Avantajul, de care în anii viitori nu se ştie sigur dacă vor mai putea beneficia pensionarii este că aceştia plătesc pentru biletul de odihnă numai jumătate din pensie, restul fiind acoperit din bugetul asigurărilor sociale de stat. La Vâlcea există în acest moment 134.000 de pensionari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe