La trei puncte de promovare

duminică, 3 iunie 2007

Gaz Metan Mediaş ne-a dat o mână de ajutor şi suntem pe locul 2

La trei puncte de promovare

• Vis frumos la un pas de realitate: Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova, Timişoara, Cluj... vine Liga I în Zăvoi!

„Măcelăriţi” în partida tur de la Lupeni, „municipalii” lui Costel Pană căutau răzbunarea, însă doar pe teren, printr-o victorie ce se dorea fără echivoc. Cu atenţia aţintită, prin radio, la meciul de la Mediaş, acolo unde juca Dacia Mioveni, vâlcenii au învins trupa lui Dan Mănăilă la scor de neprezentare, 3-0, cu două goluri semnate de Dandea şi cel de-al treilea, cel care a şi închis tabela, înscris de Negruţ, intrat în joc la puţine minute înainte de a puncta. Aşadar, 3-0, şi victorie coroborată cu înfrângerea clară a Daciei Mioveni la Mediaş face ca în acest moment Vâlcea să fie în prima divizie. Însă ca visul primului eşalon să se împlinească  e necesar ca CSM-ul să câştige şi în ultima etapă, sâmbătă, la Baia Mare. Ar fi o revenire a fotbalului vâlcean în elita românească după 20 de ani, în condiţiile în care cu toţii am trimis în două mandate în Parlament un deputat, Mitică Dragomir, ce gestionează fotbalul românesc de primă ligă, dar care nu a făcut nimic pentru Vâlcea fotbalistică în toată această perioadă.

Dandea, omul primei reprize

Meciul începe în forţă, însă cei care au primul şut spre poartă sunt cei din Lupeni, prin Itu, în minutul 7. Trei minute mai târziu vine şi riposta vâlcenilor, şutul lui Vlăduţi trecând însă multe pe lângă poarta lui Alin Cârstina, vâlceanul dintre buturile trupei lui Mănăilă. În minutul 21, centralul bucureştean Viorel Sandu acordă lovitură liberă pentru CSM, la un fault asupra lui Melcea. Execută Onofrei, care trage în zid, după care mingea iese în corner. În minutul 23, Melcea centrează de pe dreapta, Iovanovici reia cu capul peste poartă. În minutul 33 vine primul gol. Centrare Lepădatu de pe Stânga şi Dandea înscrie cu capul, cu toată opoziţia lui Cârstina. Şapte minute mai târziu, la o învălmăşeală în careu oaspeţilor, acelaşi Dandea găseşte drumul spre golul doi vâlcean. Este momentul în care Dan Mănăilă, nemulţumit de prestaţia lui Cârstina îl schimbă din poartă cu Marius Rus. Prima repriză se încheie cum nu se poate mai bine, Vâlcea conduce cu 2-0, iar la Mediaş Dacia e condusă cu 3-1.

Final fericit pentru vâlceni

Repriza secundă începe cu o fază periculoasă creată de mijlocaşul oaspeţilor, Marcel Rus, însă nu se întâmplă nimic pe tabela de marcaj. În minutul 48, acelaşi Dandea poate înscrie pentru a treia oară, însă şutul său din 6 metri este respins in extremis în corner de goal-quiper-ul oaspeţilor, Rus. Intrat în joc în minutul 55, Negruţ, cel care a înscris şi golul victoriei pentru CSM etapa trecută la Timişoara, înscrie şi de data aceasta, în minutul 57, stabilind scorul final: 3-0 pentru „municipali”. Finalul este unul extrem de fericit pentru vâlceni, care salută atât victoria favoriţilor, cât şi eşecul categoric al celor de la Mioveni, 3-5, la Mediaş.

Mircia Gutău: „Dacă promovăm, nu ne facem de râs!”

„E o bucurie pentru toată lumea. Trebuie să spun că am ajuns aici prin forţe proprii, fără să intrăm în jocuri de culise, şi poate de aceea bucuria e mai mare. Mai avem un pas de făcut, de aceea bucuria mea e una deocamdată reţinută, pentru că prefer să mă bucur la final. Am încredere în băieţi şi sper ca ei să câştige în ultima etapă, la Baia Mare, pentru a ne bucura atunci de această realizare aşteptată de vâlceni. Va fi greu să găsim susţinerea financiară în prima divizie, dar vă asigur că dacă vom prova nu vom vinde locul şi nici nu ne vom face de râs”, a declarat, la puţin timp după fluierul final al partidei de pe arena Oltchim, primarul Râmnicului, Mircia Gutău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe