|miercuri, decembrie 2, 2020
  • Follow Us!

Dator unei echipe 

Dator unei echipe

 

Aşa cum arată componenţa consiliilor locale şi judeţene din România şi după cum sunt stabilite regulile interne ale partidelor, reguli care desemnează candidaţii pe liste pentru consilii este evident că fiecare dintre consilieri este dator, în primul rând echipei din care face parte, partidului şi abia apoi cetăţenilor. Scriu acest editorial oarecum intrigat de poziţia pe care au adoptat-o, în ultimele zile, mai mulţi jurnalişti vâlceni. Aceştia, poate pentru că au cunoscut-o mai îndeaproape pe doamna profesoară Gabriela Ene, consilier în Râmnicu Vâlcea, aleasă pe listele PNL, au sărit în apărarea ei crezând că ceea ce se întâmplă cu ea acum, când colegii de partid au cerut vacantarea postului ei de consilier şi înlocuirea cu următorul supleant de pe lista liberală este nedrept. Le pot spune că din anumit punct de vedere poate părea nedrept. Dar este perfect legal şi după cum voi încerca să argumentez ceva normal. Pot resimţi perfect frustrarea doamnei profesoare pentru că, acum şapte ani şi ceva şi eu pierdeam un post în care-mi făcusem cu vârf şi îndesat datoria. Mai mult eu nu eram un ales local dar eram unul din acei indivizi care nu ar fi fost angajat pe acel post dacă nu aş fi făcut parte dintr-o echipă politică. Aşa cum nici dumneaei nu ar fi ajuns inspector general adjunct şcolar şi consilier municipal fără susţinerea unui partid. Privite din afară partidele pot părea găşti care se confruntă pentru putere şi interese iar atunci când deţin puterea promovează în posturile importante dintr-un oraş, zonă, ţară pe membrii lor uneori în detrimentul unor indivizi mult mai capabili şi mai cinstiţi care fac parte din alte găşti sau, de cele mai multe ori, din nici una. Numai că puterea partidelor se obţine prin voturile cetăţenilor, a acelor cetăţeni care sunt convinşi să vină la urne şi să dea votul partidului respectiv. Iar această convingere se face cu un imens efort fizic din partea echipei de campanie, a activiştilor tradiţionali fiecărei formaţiuni şi cu un imens efort financiar. Din 1990 încoace fondurile cheltuite de câştigători au fost din ce în ce mai mari. Apariţiile televizate, materialele favorabile apărute în presa locală şi centrală, afişele, banerele, brichetele, pixurile, tricourile publicitare, fluturaşii, scrisorile individualizate, concertele de lansare a unor candidaturi, „ cadourile” electorale date populaţiei, benzina necesară miilor de kilometri parcurşi de candidaţi în campanie, fotografiile, atacurile la adresa adversarilor politici, trainingurile pentru pregătirea tinerilor care sunt folosiţi în campanie, recrutarea „ mercenarilor” cu experienţă în PR sau presă toate acestea costă. Doamna Ene ştie foarte bine că indiferent de valoarea ei profesională, de bunele intenţii, de diplomele pe care le are, de succesele în carieră nu ar fi putut ajunge consilier fără susţinere politică. Dealtfel dacă ar fi crezut altfel candida în 2004 independent iar acum nu ar fi fost exmatriculată din consiliu. În acelaşi timp doamna consilier ştie că doar un număr mic de râmniceni au votat lista PNL pentru că pe ea se afla numele dumneaei. Poate rudele apropiate, câţiva vecini şi prieteni buni şi vreo doi trei dintre foştii elevi. Un consilier ales pe listă este dator echipei. Echipa respectivă are, undeva în oraş, o conducere politică aleasă democratic. Conducerea stabileşte de cele mai multe ori o strategie asupra votului pe care consilierii partidului trebuie să-l dea în consiliu. Dacă vrea să-şi păstreze votul un consilier trebuie să ţină seama de aceste strategii. Dacă crede că jurământul depus la investire este mai important şi vrea să voteze altfel trebuie să-şi asume riscul de a fi exclus din gaşcă. Dar şi din consiliu. Astea sunt regulile. Eu nu spun că sunt bune sau drepte. Nu le-am făcut eu. Dar dacă aş fi consilier le-aş respecta. Sau aş înţelege că trebuie să plec. Fără vaiete, fără lacrimi, fără regrete.

Traian Guminski

Leave a Response