Dacă nu acum, atunci când?

miercuri, 6 iunie 2007

CSM Rm. Vâlcea, la porţile consacrării

 

Dacă nu acum, atunci când?

 

• Vâlcenii trebuie să învingă la Baia Mare pentru a-şi asigura prezenţa în elita fotbalului românesc

 

În iarnă, când CSM-ul râmnicean stătea departe de poziţiile promovabile, suporterii erau împărţiţi. Unii vedeau partea plină a paharului şi constatau că ne situam la doar câteva puncte de locurile promovabile. Pesimiştii constatau că nici de locurile retrogradabile nu stăm prea departe! Totuşi, speranţele unei accederi la Liga I erau infime, iar acestea, reaprinse la un moment dat, păreau a se fi stins după ce am pierdut la Mioveni, iar Dacia a declanşat fiesta. S-au bucurat prea devreme, poate atât de devreme încât nici noi nu îndrăznim să ne bucurăm de pe acum că vom avea o misiune uşoară la Baia Mare, în ultima rundă, când trebuie să-i învingem pe maramureşenii clasaţi deja pe un loc codaş, fără şanse de salvare de la retrogradare.

Dacia Mioveni are ca adversară pe Industria Sârmei Câmpia Turzii şi va face tot posibilul să câştige, sperând într-o minune pe Dealul Florilor, acolo unde este situat stadionul ce poate intra în istorie drept piatra de hotar a celei de-a treia promovări a unei echipe vâlcene în Divizia A (Liga I).

Ne aşteaptă o vară fotbalistică fierbinte, nu credem că va fi o vacanţă prea lungă, trebuie aduşi jucători (poate chiar şi un director tehnic), iar pe 29 iulie vom fi gazde în prima etapă a ediţiei 2007-2008 din Liga I ce se va juca, după 20 de ani, din nou în Zăvoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe