140 de oi şi capre trasnite la Costeşti, pe muntele Neteda

joi, 21 iunie 2007

 140 de oi şi capre trasnite la Costeşti, pe muntele Neteda

Pentru locuitorii crescători de animale din comunele Costeşti, Tomşani şi Bărbăteşti a fost o adevărată pacoste care s-a abătut asupra lor, când au aflat că 140 de oi şi capre le-au fost trăsnite sâmbătă pe muntele Neteda. Ciobanul care se afla la câţiva metri distanţă a scăpat cu viaţă, iar când a văzut tragedia a alergat câteva ore în sat să-l anunţe pe medicul veterinar. Proprietarii animalelor nu vor primi nici un leu despăgubire, pentru că nu aveau asigurări. Marţi, pompierii militari au fost chemaţi să încarce leşurile care urmează să fie arse.

Ovidiu Ispas este un tânăr de 28 de ani, din Costeşti, căruia i-a plăcut meseria de cioban. A pus nu doar suflet, ba chiar a investit având una dintre cele mai frumoase stâni din zonă. “Şi-a pus plăci de azbociment pe stână, avea curăţenie şi chiar intenţiona, cu timpul, să aducă un generator", ne-a spus medicul veterinar Cristina Teodorescu, din Costeşti.  Sâmbătă, în jurul orei 14,30, baciul urma să se aşeze la masă, când nori negri s-au abătut asupra muntelui Neteda. A început să plouă, cu stropi mari, să cadă grindină, iar la un moment dat, un trăsnet puternic a lovit bradul sub care se afla turma de oi şi capre. "După ce şi-a văzut animalele moarte, ciobanul răpus de durere a coborât în sat şi m-a anunţat. Am urcat şi eu pe munte, şi după două ore de mers, pe drumuri cu hurducături, am văzut tragedia. Acolo, sub brad se aflau 140 de animale, capre şi oi, moarte. Erau animalele oamenilor din Costeşti, Tomşani şi Bărbăteşti. Inclusiv ciobanu avea şi el animalele lui. Din acestea, doar 37 aveau crotalie (numărul de identificare din ureche, n.r.), restul urmând să le identificăm care ale cui sunt”, ne-a spus tot medicul veterinar Cristina Teodorescu.

La Vaideeni au fost trăsnite, anul trecut, 275 de oi

Marţi, pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi să dea o mână de ajutor la încărcarea leşurilor, acestea fiind puse în două remorci şi mai departe urmează să fie transportate pentru incinerare, la Ploieşti, la firma cu care Primăria are contract. Locuitorii din cele trei comune care au avut animale la stâna respectivă sunt puşi pe scandal. Deşi trăsnirea animalelor este considerată o calamitate naturală, oamenii vor face zile fripte ciobanului, care în realitate nu are nicio vină. Niciunul dintre ei nu are animalele asigurate, aşa că nu vor primi despăgubiri. Anul trecut, tot într-o comună vâlceană, la Vaideeni, au fost trăsnite 275 de oi.
Dorel ├×ÎRCOMNICU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe