Vâlcea mai are doar două depozite legale de deşeuri

duminică, 6 mai 2007

 După ce patru gropi de gunoi au fost închise,

Vâlcea mai are doar două depozite legale de deşeuri

Dintre cele nouă depozite de deşeuri din judeţ, verificate recent de reprezentanţii Comisariatului Judeţean de mediu Vâlcea, gropile de gunoi de la Bălceşti, Brezoi, Băbeni şi Voineasa au fost închise. În acest moment, Vâlcea dispune numai de două gropi de gunoi legale, respectiv cel de la Govora Gătejeşti – de 0,56 hectare şi cel de la Călimăneşti – de 1,25 hectare, care urmează să fie şi ele închise în 2009. Comisarul regional al Gărzii de Mediu, Tiberiu Berbece spune că şi depozitele care au mai rămas sunt unele necontrolate, acestea neputând face faţă cerinţelor prezente de depozitare a deşeurilor. Nici depozitul de la Feţeni, care nu este în prezent terminat nu ar putea rezolva problema, deoarece selectarea deşeurilor a fost la Vâlcea un eşec, iar la groapa ecologică nu ar putea fi duse decât deşeuri menajere.

Sistare de activitate pentru patru gropi

Până acum, reprezentanţii Comisariatul Judeţean de Mediu Vâlcea au dispus sistarea activităţii la gropile de gunoi de la Bălceşti, Băbeni, Brezoi şi Voineasa, ca urmare a cererii autorităţilor locale. Cele patru depozite care mai funcţionează în prezent sunt şi ele total neconforme cu legislaţia, având capacitate şi suprafeţe mici de depozitare. Astfel, groapa de la Govora Gătejeşti are 0,56 hectare, cea de la Călimăneşti – 1,25 hectare, la Drăgăşani – 3 hectare şi cea de la Horezu – un hectar. Doar două sunt însă autorizate din punct de vedere al protecţiei mediului, deţinând autorizaţie de mediu cu program de conformare în vederea închiderii şi anume cea de la Gătejeşti – Govora şi Jiblea - Călimăneşti. Celelalte două sunt în procedură de autorizare. Aceste depozite vor trebui închise însă la 16 iulie 2009 (Drăgăşani, Gătejeşti şi Călimăneşti), respectiv, 16 iulie 2017 – cea de la Horezu. „Referitor la depozitul de la Horezu, pentru nerespectarea măsurilor impuse anterior de organele de control, proprietarul şi operatorul acestuia SC SACOMET SA Horezu a fost sancţionat cu o amendă in valoare de 50 mii de lei. I s-a impus în continuare conformarea activităţii de depozitare la prevederile HG 349/2005 privind depozitarea deşeurilor. În continuare în acest an, în mod periodic, conform tematicelor transmise de către Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu se vor face verificări privind modul de conformare al acestor depozite la legislaţia de mediu specifică.” – a precizat comisarul şef al Gărzii de Mediu Vâlcea, Ion Molea.

La sfârşitul lunii aprilie 2007 a avut loc evaluarea stadiului de implementare a aquis-ului comunitar în domeniul protecţiei mediului. Potrivit directorului Narcisa Urea, începând din 2003, autorităţile locale de protecţie a mediului, reprezentate la nivel teritorial de Agenţia de Protecţie a Mediului Vâlcea şi Garda Naţională de Mediu - Comisariatul Judeţean Vâlcea, au demarat acţiunea de implementare a legislaţiei comunitare de mediu, precum şi controlul aplicării ei în toate domeniile de activitate. Această acţiune s-a efectuat pe baza Planurilor locale de implementare a Aquis-ului Comunitar, care anual a avut măsuri şi evenimente prioritare specifice, corespunzătoare perioadei parcurse, precum şi propriilor programe de activităţi.

Depozitul de la Râureni funcţionează ... ilegal

Comisarii de mediu consideră în continuare depozitul de deşeuri de la Râureni funcţionează ilegal. Acesta trebuia închis de la 31 decembrie 2006, dar, pentru că nu s-a găsit o soluţie viabilă pentru depozitarea deşeurilor activitatea a continuat, dar, în aceste condiţii, Comisariatul Judeţean Vâlcea a sancţionat Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea cu 100 de mii de lei şi a dispus sistarea activităţii. Soluţia de depozitare a deşeurilor municipale, în condiţiile nerespectării legislaţiei de mediu, era depozitul ecologic Feţeni, care trebuia finalizat în luna septembrie 2006 conform autorizaţiei de construcţie. Acest termen nu a fost însă respectat, în prezent fiind realizate doar 10% din lucrări. Între timp a fost reziliat şi contractul de execuţie cu firma MONTICAVA STRADE Italia. Noile demersuri făcute de autorităţile locale preconizează un termen de realizare a primei celule pentru depozitarea deşeurilor în luna mai-iunie 2008, aceasta în situaţia în care nu intervin factori externi (contestaţii, modificări legislative). „Având în vedere amplasamentul propus pentru realizarea depozitului de la Feţeni, considerăm că acest termen nu va putea fi respectat, deoarece amplasamentul ales nu este unul corespunzător. Concomitent cu realizarea depozitului la nivelul municipiului, a fost iniţiat un sistem de colectare selectivă a deşeurilor, care trebuia să funcţioneze în totalitate începând cu 1 ianuarie 2007, depozitul de la Feţeni fiind proiectat să primească la depozitare doar deşeuri inerte. Pentru aceasta trebuia ca selectarea să se realizeze în totalitate la sursă sau să se prevadă un spaţiu intermediar pentru selectare. Tot în scopul implementării sistemului de colectare selectivă, până în prezent, în municipiu trebuiau desfiinţate tubulaturile (toboganele) pe care se evacuează deşeurile menajere la blocurile cu mai mult de patru etaje. În momentul actual, soluţia legală de depozitare a deşeurilor nu este decât prin transportul acestora la alte depozite ecologice sau care au termen de închidere în anii următori. » - a precizat comisarul şef al Gărzii de Mediu Vâlcea, Ion Molea.

Anda VLAD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe