|vineri, iunie 25, 2021
  • Follow Us!

Şpârle şi Şopârle 

Şpârle şi Şopârle

•  Un cap mare din presa locală care este plin de necuviinţă , nepoliticos, nemanierat, dar care crede că le ştie pe toate şi că se pricepe în special la sport a făcut ceva ce nu se face. Omul a intervenit pentru aranjarea unui blat încercând… şi reuşind într-un fel să salveze de la retrogradare echipa din oraşul natal. O echipă din judeţeană. Blatul tot blat rămâne şi semnificativ este că banii din salariul ipochimenului au miros de….gunoieri!

• Din păcate politicul îşi face din ce în ce mai simţită prezenţa în domenii în care nu ar avea ce căuta. Nu ştiu cum se face dar de la o vreme echipe de fotbal apropiate liberalilor şi aflate într-un fel sub controlul deputatului Emilian Frâncu pierd meciuri ce nu ar avea cum să le piardă. Popeştiul condus de edilul liberal Şerban Constantin a contribuit la salvarea de la retrogradare pierzând, pe teren propriu, în faţa Zătreniului. Iar cum administraţia din Zătreni ţine mult să aibă o echipă de fotbal în Liga a IV-a au fost nevoiţi să dea o mână de ajutor şi băieţii de la Vartex. Meciul a fost tragic pentru tinerii juniori care nu ştiau de aranjament şi care au egalat după ce Zătreniul primise cadou 3 goluri de la „ bătrânii” lui Adi Panduraşu. Aceşti copii în loc să fie felicitaţi au fost înjuraţi. În final portarul a intrat singur cu mingea în poarta pentru că promisiunea trebuia respectată. Un 3-4 plin de mizerie şi ruşine!

• Alex Construct continuă să facă bani din banul public. Lucrările lasă de dorit. Cineva din firma asta ştie să negocieze foarte bine cu primarii. Suntem pe cale de a descoperi cine şi mai ales….CUM!

• DNA Piteşti a mai deschis un dosar împotriva unui director liberal. Cercetările continuă cu sprijinul a două canale media locale. Ne pare bine că nu suntem singurii care luptăm cu aceşti „ băieţi deştepţi”.

• Primăria Râmnicului a vândut anul trecut un teren unei societăţi comerciale. Un băiat deştept din firma asta îşi face bloc acum pe acest teren. Imobilul se construieşte în numele unei persoane fizice. Vom reveni cu amănunte!

Leave a Response