Sabotaj la Oltchim!

miercuri, 30 mai 2007

 Închiderea Arpechim afectează direct economia judeţului Vâlcea,

Sabotaj la Oltchim!

• Serviciile de informaţii naţionale trebuie să cerceteze şi să afle cine se află în spatele deciziei de închidere a principalului furnizor de materii prime al OLTCHIM Râmnicu Vâlcea • concurenţa OLTCHIM-ului de pe pieţele europene şi internaţionale s-a speriat de forţa combinatului vâlcean şi a acţionat prin mâna „slujbaşilor“ din Guvernul României • Ministrul maghiar al Mediului nu este străin de aceste interese murdare • Oligarhul Dinu Patriciu este cel care beneficiază direct de căderea rafinăriei argeşene

Din cauza închiderii rafinăriei Arpechim Piteşti, activitatea combinatului chinmic vâlcean Oltchim va fi destul de grav afectată. Astfel, se estimează faptul că Oltchimul va pierde în jur de 30 de milioane de euro lunar din cauza faptului că cele două combinate depind unul de altul. Pentru deblocarea situaţiei, conducerea sindicatului de la Oltchim a trimis o adresă la primul ministru, Călin Popescu Tăriceanu, în care acesta este rugat să intervină pentru redeschiderea Arpechimului. Oltchimul cumpără de la Piteşti etilenă şi propilenă pentru prelucrare, iar cum transportul etilenei este interzis pe calea ferată, iar pe plan european există o criză majoră a acestui produs, compania din Râmnicu Vâlcea va înregistra pierderi foarte mari. Reducerea activităţilor Oltchim afectează şi furnizorii săi, CET Govora şi exploatarea minieră de sare şi calcar. „Cel mai grav este faptul că această închidere, venită peste noapte, ne face să pierdem piaţa, să ne pierdem clienţii, contractele, lucruri pentru care am muncit în ultimii 15 ani. În toate ţările europene, autorităţile de mediu reanalizează termenele date companiilor pentru îndeplinirea cerinţelor şi se feresc să ia decizii radicale pentru a nu afecta economia “, a precizat Constantin Roibu.

Primul Ministru, Călin Popescu Tăriceanu, a explicat că i-a cerut ministrului mediului, Attila Korodi, să facă verificări şi să discute cu conducerea societăţii Petrom, argumentând că procedurile de oprire a unei rafinării nu sunt scurte, ci pot dura luni de zile, având în vedere că se lucrează cu substanţe periculoase. „Ceea ce este mai interesant pentru noi este să realizăm două lucruri, funcţionarea întreprinderii în paralel cu păstrarea parametrilor din punct de vedere al protecţiei mediului. Deci, eu voi cere ministrului mediului să urgenteze şi să ridice presiuni asupra Petrom să-şi realizeze planul de investiţii, în aşa fel încât să de încadreze în normele de mediu“, a adăugat Tăriceanu.

Anuntul închiderii Arpechim a afectat şi acţiunile combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, care au pierdut 2,5%, dupa ce scăzuseră pe parcursul şedinţei chiar cu 5%. Singurii care s-au bucurat de această ştire au fost acţionarii Rompetrol Rafinare (adică Dinu Patriciu şi ai lui…), compania care deţine Rafinaria Petromidia, ale cărei acţiuni au crescut cu 3% în debutul sedinţei de luni a.c., închizând cu un câştig de 1,2%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe