ROSAL salubrizează legal municipiul

miercuri, 23 mai 2007

 ANRSC respectă instanţele de judecată

 

ROSAL salubrizează legal municipiul

 

Cei de la URBAN au pus permanent presiune pe primarul Râmnicului Mircia Gutău. În colaborare cu administraţia din Călimăneşti, Urbanul a încercat prin toate mijloacele să stopeze depunerea deşeurilor de către Rosal Grup în groapa de gunoi de la Călimăneşti. În municipiul Râmnicu Vâlcea, cu largul concurs al unor salariaţi ai ADP cei de la URBAN au făcut nenumărate mizerii Rosalului sabotând un drept al acestei societăţi comerciale de a folosi deponia de la Râureni, un drept plătit cu bani grei, bani care intră în bugetul municipalităţii. Pe lângă aceste manevre, directorii Urban l-au vizitat constant pe primarul Gutău cerând ca acesta să stopeze activitatea Rosalului în municipiu. Primarul a trimis o adresă Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, solicitând un răspuns în legătură cu situaţia din Râmnic. Iată răspunsul primit de primărie la această adresă : „Pentru delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare, Primăria Râmnicu Vâlcea a organizat licitaţie publică, în urma căreia a fost desemnată câştigătoare SC Urban SA, încheindu-se contractul de concesiune nr. 39051/2005. După parcurgerea procedurilor prevăzute de Legea Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea de Apel Piteşti, Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, prin Decizia nr. 38/R-C/2007, a desfiinţat Decizia 647/R/C/2006 pronunţată de aceeaşi instanţă şi a fixat termen pentru judecarea recursului împotriva sentinţei civile nr. 135/2006, pronunţată de Tribunalul Vâlcea. Având în vedere că litigiul nu a fost finalizat până la aceasta dată, ANRSC nu are competenţa de a se pronunţa asupra unui proces aflat în curs de soluţionare, singura în măsură să se pronunţe fiind instanţa de judecată” . Astfel, până la finalizarea litigiului aflat pe rolul instanţelor de judecată, Primăria Râmnicului nu are alta soluţie decât să aştepte o decizie judecătorească. (T.G.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe