Primii câştigători ai campaniei „River Plaza Mall te trimite în concediu“!

joi, 17 mai 2007

 Primii câştigători ai campaniei „River Plaza Mall te trimite în concediu“!

 

 Comisia formată din Ana Fumureanu - reprezentantă a Departamentului Financiar, George Hoarcă - reprezentant al Departamentului Juridic şi Liviu Bold - reprezentant al Departamentului Marketing, a validat ieri, 15 mai, ora 19.00 primii câştigători ai tombolei "River Plaza Mall te trimite în concediu". Fericiţii câştigători ai unei vacanţe pentru două persoane în străinătate sunt Barbu Georgeta, din Rm. Vâlcea, în vârstă de 60 de ani, de profesie medic, Grigorescu Liana, din Rm. Vâlcea, în vârsta de 33 ani, de profesie medic şi Mihai Emilia-Ionică, din Rm. Vâlcea, în vârstă de 46 de ani, fără ocupaţie.

 Prima etapa a validării a fost efectuată cu ocazia efectuării extragerilor, membrii comisiei verificând pe rând taloanele extrase în privinţa îndeplinirii condiţiilor formale de participare (prezenţa bonului de casă şi completarea lizibila a rubricilor nume, prenume, localitate, serie buletin, număr buletin, ocupaţie, vârstă, număr bon de casă, valoarea bonului de casă, dată eliberării bonului de casa). Cea de-a doua etapă a validării a avut loc în maxim 24 de ore de la data extragerii potrivit art. VI.5 al 2 din Regulamentul Oficial al tombolei River Plaza Mall te trimite în concediu şi a constat în verificarea de către comisie a îndeplinirii de către câştigători a condiţiilor menţionate la art.IV.1 al 2 din Regulament, respectiv cele referitoare la faptul că nu pot participa la tombolă angajaţi ai SC Setler Mina SRL, angajaţi, asociaţi, acţionari sau administratori ai societăţilor comerciale în a căror magazine se desfăşoară campania sau rude de gradul 1 inclusiv sau afini ai tuturor celor menţionaţi anterior.

 Următoarele extrageri vor avea loc în: 1 iunie, 15 iunie, 1 iulie, 15 iulie, 1 august, 15 august, 1 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe