|luni, septembrie 16, 2019
  • Follow Us!

Meditaţie la Sărbătoarea Sfintei Treimi 

Meditaţie la Sărbătoarea Sfintei Treimi

Fiecare eveniment din istoria mântuirii lumii trezeşte în fiinţa noastră un sentiment în plus de credinţă, de speranţă şi de iubire faţă de Dumnezeu –creatorul nostru şi faţă de darurile Sfântului Duh, revărsate în viaţa noastră, prin patimile, moartea şi învierea Domnului Iisus Hristos. Pentru că Logosul divin, „Cuvântul lui Dumnezeu, S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr…, iar din plinătatea Lui noi toţi am luat har peste har. Pentru că Legea (Veche) prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul (Legea Noului Testament) au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 14-17).
În chip deosebit însă astăzi fiinţa noastră şi inima fiecărui creştin binecredincios sunt cuprinse de o nespusă bucurie, de o pace interioară şi de mulţumire sufletească, când au avut loc prin pogorârea Sfântului Duh-Mângâietorul şi sfinţitorul tuturor făpturilor (Ioan 14,16; 16,7-13). Acelaşi Duh Sfânt, care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli (Fapte cap. 2), care i-a întărit şi i-a făcut „lumina lumii şi sarea pământului”; acelaşi Duh Sfânt, care a luminat lumea cu harul cunoştinţei de Dumnezeu, care a lucrat şi este prezent şi astăzi în Biserică şi lucrează prin sfintele taine şi prin ierarhia harică, bisericească, la sfinţirea oamenilor, îl simţim şi în sufletele noastre prin darurile sale cele dumnezeieşti şi sfinţitoare. (Ioan 20,22-23).
Din cartea Sfântă (Biblia) şi din învăţătura Bisericii, noi ştim că strânsa legătură dintre Dumnezeu şi om, pe care a rupt-o păcatul neascultării, a putut fi restabilită numai prin jertfa cea sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos, iar de atunci şi până astăzi noi vorbim şi ne apropiem de Dumnezeu prin Sfântul Său Duh, care ne mângâie şi ne întăreşte în toate împrejurările vieţii din lumea de faţă. (Efes. 6,13-18). Dragostea faţă de Dumnezeu şi semenii noştri, bucuria, pacea în lume, bunătatea şi toate celelalte virtuţi, care le urmăresc oamenii în viaţa lor, sunt daruri ale Sfântului Duh, şi numai prin ele se poate desăvârşii mântuirea noastră. În cinstea acestui mare eveniment din istoria creştinismului universal, Pogorârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii creştine, avem orânduire din epoca primară, apostolică ca ziua următoare Cincizecimii (a Rusaliilor) să fie închinată şi sărbătorită în Numele Prea Sfintei Treimi. Astăzi este, prin urmare Sărbătoarea Numelui lui Dumnezeu, la care ne rugăm şi îl chemăm în ajutor, ori de câte ori rostim „Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”. Fiecare creştin, care a fost botezat în Biserica cea una, sfântă, universală şi apostolică şi a primit darurile Sfântului Duh, trebuie să se străduiască în toată viaţa sa să-l cunoască mai bine pe Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, pentru a-l putea iubi şi adora după cuviinţă. (Matei 28,19).
Sfinţii Părinţi ai Bisericii, având în vedere însemnătatea cea mare a cunoaşterii lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, fiind luminat de Duhul Sfânt, ne-au lăsat şi nouă învăţătura lor pentru a-l putea cunoaşte pe Dumnezeu, după puterea minţii omeneşti, şi a-l putea iubi mai mult în toate împrejurările din viaţa noastră. Însuşi Dumnezeu când l-a creat pe om a revărsat în fiinţa lui mai multe calităţi sau însuşiri superioare, pentru a-l putea simţi şi înţelege, la nivelul său, pe Dumnezeu, pentru a se putea mângâia şi a se strădui să se apropie cât mai mult de El, spre a fi fericit şi pentru a-l iubi după cuviinţă şi putere.
Biserica Noastră, de la început şi până astăzi, potrivit descoperirilor făcute de Dumnezeu teologilor şi oamenilor sfinţi, a învăţat şi învaţă că Dumnezeul nostru este o singură fiinţă în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Aceste trei persoane dumnezeieşti alcătuiesc Sfânta Treime, taină de nepătruns de mintea omenească, care ne este nouă descoperită, parţial, prin descoperire dumnezeiască. Cele trei persoane dumnezeieşti nu le înţelegem ca pe nişte persoane omeneşti, ci în felul în care ne arată Mântuitorul Hristos în Evanghelia după Ioan: „Eu şi tatăl Una suntem” (10,30). Legătura tatălui cu Fiul şi a Fiului cu Duhul Sfânt uneşte pe cei trei în unul singur Aceştia trei Una sunt, nu unul, aşa după cum vedem că spune Mântuitorul: „Eu şi Tatăl una suntem”. Făcând o comparaţie foarte plăpândă şi relativă, prin analogie, am putea spune că aşa după cum dintr-o rădăcină de arbore cresc trei odrasle şi ele formează un singur pom cu rădăcina din care cresc,  la fel şi din Sfânta Treime este un singur Dumnezeu. Dumnezeu tatăl este rădăcina în care au coexistat  şi există din veşnicie şi cele două persoane, adică Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh. Şi precum rădăcina acelui pom amintit formează un singur lemn şi are aceeaşi fire, aşa şi cele trei persoane dumnezeieşti sunt un singur Dumnezeu, pentru că au o singură fire (fiinţă, natură). Această taină de nepătruns cu mintea omului a fost descoperită de Mântuitorul Iisus Hristos, cum ştim, de mai multe ori. Când Iisus a încheiat activitatea Sa mesianică în lume, înainte de a se înălţa la ceruri, vedem că trimite pe apostolii Săi, în lume ca să înveţe şi să boteze toate popoarele „În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh” (matei 28, 19). Iar Sfântuşl Apostol Ioan ne Vorbeşte de asemenea, foarte direct, despre Sfânta Treime, când spune: „Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul (Fiul) şi sfântul Duh, şi aceşti trei Una sunt” (1,Ioan 5,7).
Prin aceste mărturii revelate în Sfintele scripturi şi prezente în învăţătura securară a Bisericii, noi credem şi mărturisim monoteismul adevărat; credem şi mărturisim că Sfânta Treime este singura Dumnezeire şi nu trei dumnezei aşa cum încercau să cugete ereticii şi necredincioşi din istoria îndepărtată şi contemporană a creştinismului.
Prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel, adresate Corintenilor: „harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi toţi” (2, Cor. 13, 13), avem o altă dovadă despre egalitatea persoanelor Sfintei Treimi şi despre însuşirile pe care le au în Testament, care au mers la Avraam (Facerea cap. 18), sau prin cuvintele „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, din vedenia profetului Isaia (cap. 6,2-3), noi trebuie să înţelegem pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, care se arătau într-o formă mai indirectă în Vechiul Testament. Dar şi din Tradiţia Bisericii avem încă nenumărate dovezi care ne vorbesc despre Dumnezeul nostru cel în treime închinat. Toate aceste mărturii vor să ne arate şi să ne înveţe, ori de câte ori rostim numele tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, noi trebuie să înţelegem să credem într-un singur Dumnezeu, fără de început şi fără de sfârşit; că Fiul şi Sfântul Duh sunt de o fiinţă şi din eternitate cu tatăl, aşa după cum raza şi lumina sunt din soare, iar soarele este izvorul razei şi al luminei şi împreună formează o singură unitate. Prin rază ni se dă lumina şi ea este aceea care este Ioan Damaschin (Dogmatica, 54). Speranţa creştină, iubirea de aproapele, bucuria şi toate celelalte daruri ale Sfântului Duh (Gal., cap.5,22-23), ni se împărtăşesc tuturor, şi ele lucrează în viaţa noastră prin credinţa cea adevărată în Sfânta Treime, prin rugăciunile Maicii Domnului şi prin tainele Bisericii.
Să ne amintim cu drag că la Mânăstirea Cozia este astăzi marea Sărbătoare a harului, pe care o prăzuim în fiecare an la Sfânta Treime cu imne pline de bucurie, înăltând rugăciuni de laudă, de cerere şi de mulţumire Sfintei Treimi, în numele căreia este încheiată această istorică, voievodală şi prea vestită aşezare monastică.
Mânăstirea Cozia este prima aşezare călugărească de pe valea Oltului, întemneiată de Mircea cel Bătrân, marele Voievod al ├×ării Româneşti, pe la anul 1386-1388. Pe locul unde este aşezată acum masa Sfântului Altar a acestei biserici, tradiţia ne spune că înţeleptul Voievod Mircea, fiind frământat de ameninţările hoardelor turceşti, care urmăreau să subjuge şi ţara Românească, a adormit fiind tulbura şi obosit. În acest timp i s-a descoperit în vis Sfânta Treime, în chipul celor trei îngeri care au mers oarecând la Avraam în ţara Sfântă. În acest vis i s-a spus lui Mircea că va ieşi victorios asupra acelor uneltitori străini de credinţă şi de neamul său. În amintirea acestei descoperiri minunate, pe care Domnul ├×ării Româneşti a acut-o pe locul unde dăinuieşte de 621 de ani cestita mănăstire (închinată Dfintei Treimi), moşii şi strămoşii noştri s-au închinat cu smerenie, cerând ajutorul Domnului în vremuri de restrişte şi L-au binecuvântat ori de câte ori ai simţit în sufletele lor revărsate darurile Sfântului Duh.
Să ne închinăm şi noi, cu credinţă, tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh Treimei celei de o fiinţă şi nedespărţită.
Arhim. CHESARIE GHEORGHESCU, smerit monah şi preot-teolog de la Mânăstirea Dintr-un Lemn

Leave a Response