După 7 decenii, „dictatura regală” se pregăteşte să lovească din nou

După 7 decenii, „dictatura regală” se pregăteşte să lovească din nou

Declaraţie politică

Pe 10 februarie 1938, Carol al II-lea a desfiinţat partidele politice („hidra cu 29 de capete electorale”, cum a binevoit el să catalogheze sistemul democraţiei pluripartidice din România), iar 45 de zile mai târziu, pe 27 martie 1938, a promulgat o nouă constituţie, care îi dădea şefului statului posibilitatea să guverneze în mod direct şi discreţionar, parlamentul, guvernul şi chiar puterea judecătorească fiindu-i în întregime subordonate.
Apoi, pe 16 decembrie 1938, tot Carol al II-lea a înfiinţat propriul său partid politic, Frontul Renaşterii Naţionale – prima legiferare a „partidului unic” în istoria României şi pasul decisiv către totalitarism, iar dictatura regală a fost desăvârşită prin subordonarea mijloacelor de comunicare în masă de la acea vreme şi prin desfiinţarea Parlamentului pe data de 5 iulie 1940.
Această scurtă incursiune istorică nu ne-ar învăţa mai nimic pe noi, cei din ziua de azi, dacă nu am observa că, în urmă cu 69 de ani, partidele politice au asistat neputincioase la lovitura de stat antidemocratică pe care şeful statului a dat-o în numele „salvării situaţiei” şi a „poporului român”. Unele partide au mers până acolo încât şi-au proclamat, ele însele, suspendarea activităţii, neintrând nici măcar în opoziţie cu partidul unic instaurat de Carol al II-lea.
Am simţit nevoia să fac aceste precizări acum, când scena politică românească este pândită de un pericol la fel de mare şi, oarecum, asemănător - chiar dacă metodele de a da o lovitură de forţă, evident, s-au schimbat.
Profitând de impozanţa procentajului de 74% pe care l-a obţinut la referendumul din 19 mai (chiar dacă acest scor nu reflectă decât opţiunea unei treimi din populaţia cu drept de vot a României !!!) domnul Traian Băsescu şi prietenii săi politici vor încerca să destabilizeze toate partidele care au făcut front comun împotriva sa, în ideea creării Partidului Unic Prezidenţial, un fel de nou Front al Renaşterii Naţionale.

Afirmaţiile, lipsite de orice substanţă şi incapabile de a fi dovedite vreodată, cum că jumătate din alegătorii PNL, PSD, PC, PRM şi UDMR ar fi votat, chipurile, împotriva demiterii preşedintelui suspendat, instigarea – prin cozi de topor – a unor aşa-zise „revoluţii interne” în rândul partidelor adversare care „au pierdut referendumul”, confiscarea marilor teme de dezbatere propuse de aceste partide (cum ar fi votul uninominal, lustraţia, revizuirea Constituţiei ş.a.) şi prezentarea lor drept iniţiative ale preşedintelui, toate acestea nu sunt decât semnale prevestitoare.

Pe baza lor, anticipez o reaccentuare până la paroxism, în lunile următoare, a tensiunilor politice abil lansate şi întreţinute de domnul Traian Băsescu şi de specialiştii lui în semănatul vântului şi culegerii poamelor căzute din copac pe timpul furtunii. Dacă partidele politice vor cădea în capcana dezbinărilor pe care le insinuează acum Traian Băsescu diverşilor „combinatori” ai scenei politice, vom asista la zdruncinarea din temelii a sistemului democratic, în numele „voinţei poporului”, care l-ar fi învestit, chipurile, pe Traian Băsescu cu reformarea clasei politice.
Cred şi sper că nici unul dintre grupurile oportuniste interne, inerente oricărui partid politic, nu va fi lăsat să redirijeze strategia formaţiunilor politice care se opun eventualei instaurări a dictaturii prezidenţiale în România.
Cred şi sper că nici unul din grupurile oportuniste interne din PNL, PSD, PC, PRM sau UDMR nu va izbuti să execute comanda fragmentării partidelor lor în grupuscule ce ar urma, apoi, în viziunea strategilor din jurul lui Traian Băsescu, să facă joncţiunea cu PD şi cu PLD, pentru reinventarea Frontului Salvării Naţionale, ediţia 2007-2008-2009.
Emilian Valentin Frâncu, Deputat PNL de Vâlcea