Consilierul „neserios“ pedepsit de colegi!

luni, 2 aprilie 2007

 Consilierul „neserios“ pedepsit de colegi!

Matei scoate din buzunar 2800 de dolari

 Atenţia participanţilor la şedinţa Consiliului Local de joi, 29 martie a.c, a fost captată de schimbul destul de dur de replici dintre pesedistul Gigi Matei, candidatul PSD la Primăria Râmnicului, şi primarul Mircia Gutău. Matei a fost criticat de edil, dar şi de majoritatea consilierilor locali, deoarece a făcut o gaură de peste 2000 de euro în bugetul municipalităţii, refuzând să mai plece în Statele Unite ale Americii pentru un schimb de experienţă. Reamintim că, iniţial, social-democratul „a ţinut cu dinţii“ să plece peste ocean. Mai mult decât atât, consilierul Opoziţiei a fost de câteva ori la Ambasada SUA din Bucureşti pentru a-şi procura viza necesară călătoriei, iar Primăria i-a şi plătit biletul dus-întors. Ulterior, Gigi Matei a renunţat la schimbul de experienţă, dorind să-l pună în dificultate pe primar.  „Domnul Matei se face că nu ştie care era rolul deplasării în SUA, pentru că fusese informat despre acest lucru în timp. Poate trebuia făcută informarea cu două luni înainte pentru ca şi dânsul să aprofundeze problematica deplasării la Chicago”, a afirmat liberalul Eduard Vârlan. Un alt consilier a arătat că deplasarea peste Ocean nu a constat numai în vizitarea unor târguri de materiale sanitare şi din ceramică, ci a constituit şi o informare la faţa locului, privitoare la realizările americanilor din domeniul administraţiei publice locale.
Consilierul Matei s-a apărat, afirmând că a aflat extrem de târziu, care era scopul deplasării. „Când am fost la Ambasada SUA pentru vize, am intrat în posesia programului deplasării, în care se arăta că vom participa la întâlniri cu oameni de afaceri din industria ceramicii, sticlăriei şi obiectelor de grădinărit… Din acest motiv am refuzat”. Primarul Mircia Gutău a pus în cele din urmă punctul pe i, făcându-l pe consilierul Matei să adopte tactica struţului: „Au avut loc o serie de întâlniri cu angajaţi ai autorităţilor locale din Chicago, întâlniri care ne vor aduce numai foloase. Nu am nimic cu domnul Matei, mă deranjează doar neseriozitatea sa!”.
Când s-a ajuns la vot, Gigi Matei a fost „pus la zid” de către consilierii liberali şi democraţi, care şi-au dat acordul ca acesta să plătească primăriei aproximativ 2.800 dolari. Primarului i s-a dat mână liberă pentru a pune în practică această decizie. Social-democratul a ţinut să precizeze cu un „cântec de lebădă, că va aplela la Justiţie pentru rezolvarea acestei situaţii.

Nicu TRANDAFIR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe