Să le mai dăm o mamă de bătaie unguroaicelor!

joi, 29 martie 2007

Handbal feminin - Cupa Cupelor / Oltchim Rm. Vâlcea - Ferencvaros Budapesta

 

Să le mai dăm o mamă de bătaie unguroaicelor!

 

Tragerea la sorţi de la Viena a fost cum nu se poate mai bună pentru echipa Oltchim şi cum nu se poate mai rea pentru suporterii acesteia. Trupa antrenată de Ghiţă Tadici ar trebui să fie mulţumită din trei motive:

1. Este deplasarea cea mai scurtă şi echipa ar putea fi însoţită şi la meciul retur, de la Budapesta, de o galerie proprie.

2. În jocul amical de anul trecut disputat între Ferencvarăs şi Oltchim, vâlcencele - deşi erau abia strânse sub comanda lui Tadici - au reuşit să câştige în faţa unor adversare mult mai bine cotate oficial pe motiv că au participat în toamnă în Liga Campionilor.

3. Echipele din Ungaria ne-au luat teama după ce tot în Cupa Cupelor vâlcencele noastre au făcut instrucţie cu Cornexi Alcoa.

Spuneam că suporterii sunt cei ce ar trebui să aibă nemulţumirea lor, aceasta constând în faptul că finala Cupei Cupelor ne va aduce în faţă o adversară din extrema vestică a Europei, fie că e vorba de zona sud-vest (Ribaroja - Spania), fie că e vorba de nord-vest (Trondheim - Norvegia).

Despre Ferencvaros mai putem spune că în sferturile de finală ale Cupei Cupelor a trecut cu scorul de 57-48 de puternica echipă Svendborg Gudme. În lotul unguroaicelor se află o serie de handbaliste de valoare precum Dora Balasz, Erika Kirsner, Helga Nemeth, Edina Szabo, Timea Toth, Viktoria Varga şi slovacele Kati Harisova, Katarina Mravikova, Lucia Uhrakova şi Szandra Szacikova.

Pe plan intern, echipa Ungariei este favorită la câştigarea campionatului, aşa că, după ce va fi eliminată de Oltchim din Cupa Cupelor, gruparea din ţara vecină ne-ar putea fi şi în vară adversară pentru un loc în Liga Campionilor.

Anul trecut, 2006, Ferencvaros a izbutit calificarea în grupe doar după ce a eliminat pe Rulmentul Braşov, campioana de pe atunci a României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe