Procurorul criminalist suspectat că şi-a omorât soţia a fost găsit nevinovat

luni, 19 martie 2007

Dreptatea, o iluzie în care mai cred doar inocenţii!

 

Procurorul criminalist suspectat că şi-a omorât soţia a fost găsit nevinovat

 

• în registrele anchetatorilor moartea a rămas cu autor necunoscut

 

La 16 martie 2004, pe o baltă din cartierul Ostroveni, din Râmnicu Vâlcea era găsită fără suflare soţia procurorului criminalist Laurenţiu Gheorghe Popescu, de la Parchetul Brezoi. Liliana (40 ani) dispăruse de acasă în urmă cu o zi, iar cel care a dat pe lac peste trupul neînsufleţit, a fost chiar soţul acesteia. Procurorul a declarat că femeia a dispărut cu o zi în urmă de acasă, iar primul suspect care ulterior a fost cercetat pentru omor, a fost procurorul Popescu, soţul femei. Într-un raport al inspectorilor judiciari ai Consiliului Superior al Magistraturii dat recent publicităţii se specifică faptul că procurorul brezoian a fost scos de sub urmărire penală, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, dosarul fiind înregistrat cu autor necunoscuţi. Inspectorii au mai constatat şi alte nereguli la Parchetele vâlcene. Moartea Lilianei Popescu a fost una violentă, femeia decedând ca urmare a faptului că a fost strânsă de gât şi apoi aruncată în apă. La cap avea o leziune prin înfundare, cel mai probabil ca urmare a căderii, mai multe escoriaţii şi echimoze la mâini şi genunchi. Prim procurorul judeţului Vâlcea, Maria Nemoianu a confirmat la vremea respectivă că moartea a fost una violentă, datorându-se ştangulării. “În cercul suspecţilor este inclusiv soţul victimei, el fiind cel care a găsit-o pe femeie”, a spus prim procurorul. Gheorghe Popescu avea să declare anchetatorilor că a căutat-o pe soţia sa pe malulul lacului, pentru că acolo este locul pe unde mergeau după păducel. Din surse demne de încredere, Liliana a fost omorâtă pe malul apei, lângă ea fiind găsit telefonul mobil, banii şi bijuteriile. Se presupunea că moartea Lilianei a avut loc în urma unui acces de furie a autorului crimei, nefiind aşadar o moarte premeditată. “Prin hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii din 15 iulie 2005 s-a dispus suspendarea din funcţie a procurorului Gheorghe Popescu, iar prin ordonanţa (...) Parchetului de pe Lângă Curtea de Apel Piteşti s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a procurorului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, dosarul fiind înregistrat în evidenţele cauzelor cu autori necunoscuţi”, se specifică în nota inspectorilor CSM. O întrebare firescă care se pune este aceea de ce a mai fost suspendat procurorul şi nu a fost repus în funcţie, dacă tot a fost curat ca... lacrima? Gurile rele spun că a fost, de fapt, o scoatere abilă din scenă a procurorului, pe uşa din dos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe