|vineri, octombrie 30, 2020
  • Follow Us!

Negocieri cu UE pentru amânarea închiderii gropii de gunoi Râureni 

Negocieri cu UE pentru amânarea închiderii gropii de gunoi Râureni

 

Reprezentanţii administraţiei vâlcene încearcă să demareze negocieri directe cu reprezentanţii Uniunii Europene, cu privire la închiderea gropii de gunoi de la Râureni şi nefuncţionalitatea celei de la Feţeni

 

Autorităţile vor se amâne închiderea gropii Râureni

Prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu a spus că se încearcă obţinerea unei amânări a închiderii gropii de gunoi de la Râureni, deoarece în caz contrar gunoiul Râmnicului nu ar putea fi depozitat nicăieri, dat fiind că groapa de la Feţeni nu a fost finalizată. „Am solicitat la Ministerul Mediului negocieri, deoarece nu vom mai fi lăsaţi să ducem gunoiul la Râureni, deoarece groapa de acolo nu corespunde standardelor. Am cerut la minister să se analizeze punctual cazul Vâlcea, care a avut pentru groapa de la Feţeni constructor agreat de UE. Am găsit o formulă viabilă, şi aceea este negocierea directă cu Uniunea Europeană. Urmează ca în această săptămână să demareze” – spune prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu.

Negocieri directe cu UE

Primăria Râmnicului a propus să preia responsabilitatea administrativă, financiară şi organizatorică a proiectului finanţat prin fonduri externe, ceea ce s-a şi aprobat în cadrul ultimei şedinţe de Consiliu Local. Va fi încheiat astfel un Acord de Implementare între Consiliul Local al Râmnicului şi Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Oficiul de Plăţi şi Contractare Phare şi Autoritatea de Management pentru Infrastructură pentru Măsura ISPA 2001 RO 16 P PE 014 – «Managementul Integrat al Deşeurilor în municipiu». Această decizie a legislativului local survine gravelor întârzieri în privinţa derulării contractului de lucrări, care au dus la rezilierea contractului, în noiembrie 2006. Primarul municipiului este acum împuternicit să semneze noul Acord de Implementare. Mircia Gutău a spus că reprezentanţii Ministerului Finanţelor au recunoscut faptul că OPCP a greşit în această situaţie şi a mai precizat, de asemenea că are de gând să conteste amenda primită recent de executiv de la Agenţia de Mediu, pentru neînchiderea la timp a gropii de gunoi de la Râureni.

Lucrările încep în 2007

Primarul Râmnicului, Mircia Gutău a anunţat că a primit acceptul Oficiului Plăţi şi Contractare Phare privind delegarea răspunderii pentru organizarea licitaţiei vizând construirea gropii ecologice de la Feţeni. Gutău a cerut consilierilor să aprobe trecerea responsabilităţilor privind groapa de la Feţeni în sarcina municipalităţii. Urmează astfel organizarea unei noi licitaţii pentru amenajarea gropii de gunoi de la Feţeni. „Doar când voi avea pârghiile în mână voi putea fi tras la răspundere. Am convingerea că de această dată firmele care vor câştiga licitaţia vor avea experienţă similară şi nu vor fi firme cu sediul prin nu ştiu ce birouri şi care iau în antrepriză lucrările. Avem firme şi în Vâlcea dar şi în ţară cu experienţă în acest sens”, a declarat primarul. Cel mai probabil, lucrările vor începe până la finele anului în curs. Oricum, groapa de gunoi de la Râureni nu este doar plină, ci chiar dă pe dinafară deja, ea transformându-se deja într-un deal.

Anda VLAD

Leave a Response