|miercuri, octombrie 16, 2019
  • Follow Us!

La 100 de ani are grijă de fiul său ca de un şcolar 

La 100 de ani are grijă de fiul său ca de un şcolar

Nicolae Deaconescu împlineşte anul acesta 100 de ani. ├×ăran mijlocaş din Lădeşti, bătrânul duce o viaţă tihnită, fiind îngrijit cu multă dragoste şi căldură de fiul său, care şi el are 74 de ani. Moş Nicolae se îngrijorează ori de câte ori băiatul pleacă într-o călătorie, aşa că îl dădăceşte ca pe un pici. Născut în anul 1907, bătrânul a avut o sănătate de fier.

Nu a luat măcar o pilulă, iar în fiecare zi s-a desfătat cu un ţoi de ţuică

Pe un fotoliu scos în faţa casei, cu faţa către un soare blând de primăvară, moş Nicolae savurează fiecare clipă de linişte şi tihnă. Este îngrijit “împărăteşte” de fiul său, iar gospodăria în care locuiesc este, de departe, cea mai frumoasă din comuna Lădeşti. Pentru că este cea mai plăcută zi a acestei primăveri, moş Nicolae se bucură mai abitir de căldura anotimpului şi pare mai puţin interesat să-şi pună viaţa pe tapet. Fiul său, Gheorghe Deaconescu ne avertizează că trebuie să vorbim puţintel mai tare pentru a ni se răspunde. “Sunt născut la 1907, – îşi începe bătrânul povestea – am fost veteran de război, am luptat în Rusia, la Odessa, la Tiraspol, la Şerca, la Bug şi apoi când s-a spart frontul eram la Iaşi. Am fost ţăran o viaţă întreagă şi îmi aduc aminte că mergeam cu paporniţa cu ouă să le vând la piaţă. Tinereţea e frumoasă, că eşti în putere şi nu te doare nimic. Acum însă, la bătrâneţe…” Moş Nicolae nu-şi termină fraza şi îşi îndreaptă din nou privirea către soarele care pare să-i mai dea ceva putere. Fiul său, Gheorghe Deaconescu, care a lucrat în comerţul exterior şi acum s-a retras aici la Lădeşti, unde a construit o casă ca-n poveşti, completează: “Tatăl meu a fost un om excepţional. Venea în fiecare zi câte cinci-şase kilometri pe jos să mă ducă şi să mă ia de la şcoală. El mă aştepta până se terminau orele ca apoi să mă ia înapoi acasă. Seara îmi spăla opicincile şi le punea la uscat să le am pregătite pentru a doua zi”.

Şi-a cucerit soţia pe gaura cheii

Dincolo de munca la câmp, moş Nicolae a băut zilnic câte un ţoi, două de ţuică. De vreo două luni, le-a întrerupt că ia nişte pilule, dar în rest n-a ştiut ce este aia injecţie, ce-i ăla doctor. “A avut ceva probleme cu vederea, cred că s-a lovit la ochi, dar nu-şi aminteşte niciodată”, completează fiul. Bătrânul Nicolae Deaconeasa vine dintr-o familie de oameni longevivi. Şi părinţii săi au trăit peste 90 de ani. A avut şase fraţi şi toţi s-au dus. Soţia sa, Maria, a murit în anul 1989. “Am fost fericit lângă ea. Ei… cum am cunoscut-o? Eram copii şi şcoala din comună era improvizată într-o casă. Când Maria era înăuntru, eu mă uitam pe gaura chei”, şi zâmbeşte şugubăţ de o aşa trasnaie făcută cu mulţi ani în urmă. Apoi ne povesteşte că avea cele mai frumoase animale din sat, că avea cazan de ţuică, că purta cămăşi şi izmene din aba. “Te scărpinai, dar nu mureai din scărpinat”, se amuză moş Nicolae. Fiul său îl ia şi îl mută în veranda casei, pe un alt fotoliu şi după ceva vreme bătrânul merge în camera lui. I se pare prea cald, aşa că mai înşurubează robinetul la calorifer şi înainte de se odihni nu uită să ne zică. “Să veniţi pe la noi să vedeţi ce frumos este când florile sunt înflorite. Aici parcă este un colţ de rai. Iar tu, băiatul tatei (se adresează fiului său, n.r.), să nu cumva să pleci neodihnit cu maşina, ca nu cumva să păţeşti ceva”, îl dojeneşte tatăl pe fiul său, care alături de soţia sa îl îngrijesc împărăteşte  pe omul care anul acesta va împlini frumoasa vârstă de 100 de ani.

Dorel ├×ÎRCOMNICU

Leave a Response